Home În Lume Bulgarii pleaca din Irak

Bulgarii pleaca din Irak

DISTRIBUIŢI

Decizia a fost luata. Trupele bulgare se vor retrage din Irak pana la 31 decembrie 2005. In acelasi timp, practic, s-a hotarat ca fortele bulgare si cele americane vor folosi in comun bazele militare de dincolo de Dunare, ceea ce inseamna ca Statele Unite nu vor plati chirie pentru folosirea acestor locatii.


Punctul final al participarii soldatilor bulgari la operatiunea internationala din Irak a fost pus miercuri seara la o reuniune -in trei-, dintre premierul Serghei Stanisev cu liderii partidelor participante la arcul de guvernare, Simeon de Saxa-Corburg si Ahmed Dogan. Anterior, o decizie in acest sens fusese adoptata de Parlamentul de la Sofia. In ceea ce priveste mult-discutata problema a bazelor americane in Bulgaria, negocierile pe aceasta tema, programate initial pentru marti, au inceput ieri seara tarziu. In ajun insa, un reprezentant al Departamentului de stat a oferit unele detalii vizavi de viitoarea colaborare. Greu de crezut daca cele doua chestiuni – retragerea prezentei militare a Bulgariei in Irak si problema bazelor americane – s-au influentat reciproc. In orice caz, vorbind la o conferinta de presa in prezenta ambasadorului bulgar la NATO, Liubomir Ivanov, responsabilul Departamentului de Stat, Robert Loftis, a subliniat ca SUA nu isi vor crea baze militaare traditionale in aceasta tara. -Este vorba despre o rotatie a fortelor armate in Bulgaria, nu despre o prezenta permanenta-, explica oficialul american.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.