Printre romano-catolicii din Italia, se bucura de o popularitate putin sub cea a Papei Ioan Paul al II-lea. De ani de zile, acesta este considerat drept -sfantul poporului-, iar manastirea unde s-a rugat a devenit un celebru loc de pelerinaj. Obiectul acestei devotiuni este un calugar, care a fost multa vreme privit cu suspiciune de catre Vatican. Sfantul Scaun ii recunoaste acum meritele, ridicandu-l la rangul de sfant. S-a intamplat ieri, cand Papa a celebrat ceremonia de sanctificare a Parintelui Pio. O multime de 500.000 de credinciosi era ieri asteptata in Piata Sfantului Petru pentru a asista la canonizare – ceremonie care pune capat deceniilor de argumente pro si contra privind viata acestui calugar. Parintele Pio a prezentat urme ale stigmatelor – ranile de la picioarele si mainile lui Iisus Hristos – inca din tinerete si, timp de 50 de ani, sangele a continuat sa siroiasca din palmele sale. Era primul calugar in multe secole care purta semnele crucificarii, iar asta l-a transformat intr-o legenda vie. Vaticanul nu a fost insa convins si nu i-a permis Parintelui Pio sa celebreze slujbe in public. Datorita popularitatii sale, a fost victima campaniilor murdare, adversarii sau punand chiar microfoane in confesional pentru a dovedi falsitatea sa. Nimic nu l-a putut discredita, cu atat mai mult cu cat se inmulteau cazurile de vindecare miraculoasa al caror autor era. Prin ceremonia de ieri, Vaticanul a recunoscut oficial sfintenia sa.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















