Home În Lume China testeaza rachete cu raza medie de actiune

China testeaza rachete cu raza medie de actiune

DISTRIBUIŢI

China a testat, la inceputul lunii iulie, rachete cu raza medie de actiune, dotate cu mai multe focoase, pentru inducerea in eroare a sistemelor de aparare antiracheta, au anuntat oficiali americani, citati de editia electronica de marti a cotidianului -Washington Times-.

Testele cu rachete de tip CSS-5 au fost efectuate la o baza din sudul Chinei, au precizat sursele citate, referindu-se la rapoarte ale serviciilor de informatii.

Expertii militari apreciaza ca rachetele cu focoase multiple sunt un semnal ca Beijingul incearca sa gaseasca o solutie pentru a depasi sistemele regionale de aparare antiracheta din Asia, amplasate de Japonia si de Statele Unite.

Potrivit fotografiilor prin satelit, in afara de focosul principal, racheta mai dispune de alte sase-sapte capete, care au drept scop depasirea senzorilor sistemelor antiracheta, care ar trebui sa ghideze proiectilele de interceptare catre ele.

Purtatorul de cuvant al CIA a refuzat sa comenteze aceste informatii. Pentru administratia Bush, construirea unui sistem de aparare antiracheta este o prioritate, in acest scop presedintele american renuntand la Tratatul ABM (Anti-Balistic Missile Treaty – 1972).

Rachetele testate de China – CSS-5 – pot fi dotate cu focoase nucleare cu o putere de pana la 300.000 de tone de TNT. De asemenea, rachetele pot fi echipate si cu capete cu explozivi conventionali.

Un raport al Air Force National Air Intelligence Center, elaborat in 1997, preciza ca rachetele CSS-5 sunt desfasurate in apropierea granitelor Chinei si pot atinge tinte din Rusia, Asia Centrala, India, Japonia, Coreea de Nord si de Sud si Filipine.

-Taipei Time- a relatat, la 15 iulie, ca Beijingul a testat doua rachete CSS-5 lansate de pe sisteme mobile, insa serviciile de informatii americane nu au reusit sa urmareasca decat o singura racheta.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.