Home În Lume Chisinaul pregateste primavara -portocalie-

Chisinaul pregateste primavara -portocalie-

DISTRIBUIŢI

Pana la proba contrara, Republica Moldova ramane, dupa Ucraina, viitoarea scena pentru montarea urmatorului spectacol din ciclul revolutiilor de catifea din spatiul fost sovietic. E posibil, nu e posibil? Dupa evenimentele din Ucraina, analistii evita formule categorice. Dar se gandesc, unii cu emotii si sperante, altii cu teama, la alegerile legislative din Republica Moldova. Mai sunt cateva luni, apele sunt deja agitate, valurile devenind cu fiecare zi tot mai mari si mai amenintatoare. Dar, dincolo de Prut, pericolul pandeste toate fortele implicate in procesul electoral.


Aflat recent la Vilnius, cunoscutul politolog american Zbigniew Brzezinski, fost consilier prezidential pe probleme de securitate interna, avertiza ca situatia din Ucraina va afecta evolutia vietii politice si din alte tari din perimetrul CSI, primele vizate fiind republicile Moldova si Belarus. Ieri, liderul de la Minsk, Aleksandr Lukasenko, a surprins afirmand ca -se simte amenintat-. Evident, nu se referea la persoana lui. Ci la puterea detinuta. -Exista o presiune colosala exercitata de strategii occidentali, autori ai unei tactici deosebit de agresive la adresa tarii noastre-, spunea el destainuindu-se oamenilor sai din administratia prezidentiala.

Scopuri pe termen lung si scurt

Cat de reala este primejdia evocata, greu de spus. Sigur, interventia poate servi drept pretext altor masuri draconice, specifice dictatorului Lukasenko. E adevarat, Lukasenko a asigurat in repetate randuri ca in Belarus nu va fi aplicat niciodata scenariul georgian. La fel a declarat si colegul lui de la Kiev, Leonid Kucima, iar acum Ucraina este victima celei mai cumplite crize politice. Incepand cu revolutia de trandafir de la Tblisi, din urma cu un an, totul e posibil in CSI. Si, normal, Republica Moldova nu poate face exceptie. Privit in ansamblul lui, scenariul va ramane, probabil, acelasi, cu adaptarile impuse de specificul locului si, foarte important, de scopurile urmarite. Pe termen lung si scurt.

Puterea de actiune a opozitiei

Pe termen scurt ar putea fi testarea puterii de actiune a fortelor de opozitie, gradul de receptivitate a populatiei, in special a tinerelor la un eventual protest de masa. Sunt doi ani de la demonstratiile-maraton, de la Chisinau, cand electoratul a protestat fata de tentativele autoritatilor oficiale de rusificare fortata a invatamantului si, implicit, a tarii. Multe s-au schimbat, intre timp. Initiatorul manifestatiilor de atunci, Partidul Popular Crestin Democrat, al lui Iurie Rosca, a pierdut teren in fata noilor structuri politice, un loc important ocupand aici blocul -Moldova democrata-, condusa de primarul Chisinaului, Serafim Urechean, si considerata adversar de temut al comunistilor presedintelui Vladimir Voronin.

Lectii la fata locului

Interesant este ca ieri, intr-un interviu acordat presei moscovite, Urechean, vazut de multi succesorul lui Voronin si un fidel al Kremlinului, anunta ca, pentru 17 decembrie, studentii, principalul sprijin al opozitiei, vor pleca la Kiev pentru a-si exprima sprijinul pentru candidatul Viktor Iuscenko la presedintia tarii si pentru a studia, pe teren, modul de organizare a -rezistentei- din Piata Independentei, pentru a se obisnui cu atmosfera -revolutiei portocalii-. In interviu, Urechean relua povestea disputei sale cu puterea de la Chisinau, in special cu Voronin, care, spunea el, este determinat sa-l discrediteze in ajunul scrutinului din primele luni din 2005. Altfel spus, tensiunea se apropie de cota maxima, fiti pregatiti ca va urma ceva. Urechean, obiectul unei anchete penale, este acuzat de abuz in serviciu si furt din bunurile tarii.

Cu forta, in Transnistria

In acelasi context, Urechean a afirmat ca, pentru amana alegerile pentru noul for legislativ al tarii, a carui prima misiune va fi desemnarea viitorului sef de stat, Voronin planuieste o patrundere cu forta in Transnistria. Doamne fereste! Intre timp, la Moscova, un grup de deputati a propus un proiect de lege care simplifica procedura de primire in Federatia Rusa a teritoriilor autonome din fosta URSS, la cererea lor. -In cazul adoptarii, se rezolva problema Transnistriei, Abhaziei si Osetiei de Sud-, a spus Dmitri Rogozin, unul dintre initiatori, liderul fractiunii -Rodina-.

Nimic nu este intamplator

Este de la sine inteles ca demersul nu a aparut intamplator tocmai acum. Pericolul divizarii Ucrainei ramane inca foarte ridicat, in caz de ceva, zonele sudice si estice putand solicita alipirea, sub o forma sau alta, la Rusia. Este o versiune. Pentru ca suntem la Kiev, merita spus ca adoptarea, in ajun, de catre Rada Suprema a reformei constitutionale menite sa restranga prerogativele prezidentiale in favoarea parlamentului si guvernului i-a determinat pe principalii protagonisti ai jocurilor electorale la o profunda revizuire a planurilor si strategiilor lor. Cine a pierdut si cine a castigat de pe urma manevrei abil dirijate din umbra de Kucima? Parerile, fireste, sunt impartite. Concluzii se pot trage insa: marii invinsi sunt premierul Viktor Ianukovici si Iulia Timosenko, femeia care l-a adus, practic, pe Iuscenko in fata fotoliului de presedinte. Si ca sansele de scindare a opozitiei au crescut fantastic o data cu o profunda dezamagire a miilor de simpatizanti -portocalii-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.