Uniunea Europeana a promis Bulgariei despagubiri in valoare de 550 milioane de euro pentru oprirea activitatii unitatilor trei si patru ale centralei nucleare de la Kozloduy, pana in 2006. Inchiderea unitatilor respective reprezinta un sacrificiu considerabil pentru vecinii nostri de la sud, care asigura exporturi importante de energie pentru statele invecinate. Insa oficialii de la Bruxelles nu au acceptat compromisuri, sustinand ca reactoarele invechite ale centralei reprezinta riscuri majore pentru regiune. In incercarea de a compensa pierderile suferite, Sofia a hotarat sa reia constructia centralei nucleare de la Belene, situata in apropierea granitei cu Romania. Acest proiect a fost oprit in urma cu 15 ani din cauza lipsei de resurse financiare, dar si din cauza protestelor vehemente initiate de organizatiile ecologiste. Prima unitate de la Belene va deveni functionala pana in 2011, iar centrala va avea o capacitate de 2.000 de megawatti, folosind reactori nucleari cu apa presurizata. Procedurile pentru selectarea antreprenorului vor incepe in termen de o luna, consultantii financiari fiind de parere ca finalizarea lucrarilor va presupune cheltuieli de pste 2,7 miliarde de euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















