Deschis ieri la Kuala Lampur, summitul Asociatiei tarilor din Asia de Est (ASEAN) si-a propus sa ofere un impuls politic integrarii economice a celui mai dinamic continent al planetei. Surprinzator, la reuniune nu au fost invitate SUA. In schimb, printre participanti s-a numarat Vladimir Putin, venit sa asiste la lucrarile intalnirii la varf Rusia – ASEAN.
Pregatirile pentru aceasta intrevedere in 16 au fost oarecum umbrite de o noua -incrucisare- de sabii dintre Beijing si Tokio. Pentru cateva minute, japonezul Junichiro Koizumi s-a intretinut, in culisele summitului, cu omologul sau chinez si cu presedintele sud-coreean. La incheierea convorbirii, premierul Wen Jiabao a amanat -la calendele grecesti-, potrivit relatarilor agentiilor internationale de presa, o intalnire la nivel inalt chino-nipona si care ar fi constituit un adevarat succes pentru organizatorii summitului APEC din capitala Malaysiei. Atmosfera, a recunoscut Jiabao, -nu este buna-. Vizitele primului ministru Koizumi la sanctuarul sintoist Yakasuni, simbol al agresiunii japoneze in restul Asiei, se afla la originea acestor controverse. Dar incapacitatea autoritatilor de la Tokio si Beijing de a lichida mostenirea trecutului demonstreaza, in egala masura, imensitatea unei provocari care-si asteapta rezolvarea: spre deosebire de Europa, aceasta regiune a lumii nu si-a creat o comuniune de interese si, cu atat mai putin, nu dispune de un mecanism de securitate colectiva.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















