Home În Lume Dilma Rousseff povestește cum a fost torturată în timpul dictaturii militare

Dilma Rousseff povestește cum a fost torturată în timpul dictaturii militare

DISTRIBUIŢI

Dilma Rousseff, președintele Braziliei, a făcut dezvăluiri inedite pentru AFP, în care povestește metodele de tortură la care a fost supusă la vârsta de 22 de ani, în timpul dictaturii militare. Rousseff lupta declarat împotriva regimului dictatorial militar, fiind pedepsită pentru practicile ei contra sistemului prin șocuri electrice și lovituri puternice care i-au deplasat maxilarul.
Președintele Braziliei a povestit episoadele de tortură la care a fost supusă, în urmă cu 11 ani în fața Consiliului pentru Drepturile Omului din statul Minas Gerais care acorda indemnizații victimelor regimului militar (1964-1985), dar acestea nu au fost făcute publice până acum. „Începea interogatoriul. De obicei cu șocuri electrice din ce în ce mai puternice și ședințe de pau de arara (metodă de tortură braziliană în care deținutul era suspendat cu capul în jos de o bară, cu mâinile și picioarele legate), la care nu reziști prea mult timp“, a declarat Rousseff.
Activitatea de militant împotriva regimului dictatorial a început-o la 16 ani, șase ani mai tărziu urmând a fi arestată și închisă timp de trei ani la Rio de Janeiro, Sao Paulo și Belo Horizonte (statul Minas Gerais). Militarii îi imputau tinerei complicitatea la un plan de fugă a unui lider al gherilei și, în ciuda faptului că Dilma Rousseff a negat permanent aceste acuzații, ea a trăit cele mai dure momente ale represiunii orchestrate de militari. Tânăra era lovită și amenințată că va fi desfigurată, loviturile lăsându-i urme până în prezent. „Maxilarul meu s-a deplasat, ceea ce îmi provoacă probleme până în ziua de azi“, a declarat ea. Prima femeie care a devenit șeful statului Brazilia, acum în vârstă de 64 de ani, se declară marcată de anii în care a fost torturată, „fac parte din mine“ a spus ea.
Preluând puterea politică de la fostul președte Luiz Inacio Lula da Silva, Dilma Rousseff a înființat Comisia Adevărului cu scopul de a face lumină asupra crimelor din impul regimului militar.
Brazilia a înregistrat oficial 400 de morți și dispăruți în timpul regimului militar, față de 3.200 în Chile și 30.000 în Argentina.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.