Dupa 30 de ani de activitate in cadrul CIA, directorul adjunct John McLaughlin si-a dat demisia, invocand -motive personale-. -Este vorba de o decizie strict personala-, a explicat McLaughlin, care era director adjunct al CIA de patru ani si care a asigurat conducera interimara a agentiei americane dupa demisia lui George Tenet. John McLaughlin a precizat ca, inainte de a-si face publica decizia, i-a anuntat pe presedintele George W. Bush si pe actualul director al CIA, Porter Goss, in legatura cu hotararea pe care a luat-o. Presa scrie insa ca, in ultima saptamana, au existat o serie de controverse in jurul lui McLaughlin. El ar fi ajuns la cutite cu seful de personal al CIA, Patrick Murray, dupa ce acesta si-a tratat subordonatii fara respect, iar situatia putea degenera intr-un val de demisii in masa. Cu o zi inainte de demisia lui McLaughlin, directorul adjunct pentru operatiuni peste Ocean, Stephen R. Kappes, s-a certat cu Murray si si-a inaintat si el demisia. Numai ca Porter Goss, sfatuit de Casa Alba, nu i-a aprobat-o. Scandalul din week-end nu a fost singurul cu care s-a confruntat CIA in ultimul timp. Nu mai departe de saptamana trecuta, un agent activ care a facut valuri dupa ce si-a criticat in presa superiorii, a preferat sa plece pentru a -vorbi liber-. Michael Scheuer, fostul sef al departamentului CIA insarcinat cu urmarirea lui Ussama bin Laden, si-a dat demisia, pentru a putea vorbi liber despre terorism si despre incapacitatea administratiei americane de a constientiza amenintarea Al-Qaida. Scheuer a devenit si un critic al razboiului din Irak, considerand ca interventia militara a alimentat sentimentele antiamericane in randul musulmanilor. Ulterior, numele lui a devenit public. Dupa ce Casa Alba a acuzat CIA ca i-a permis lui Scheuer sa critice razboiul din Irak in locul agentiei, specialistul american nu a mai avut dreptul sa faca declaratii publice, preferand sa demisioneze.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















