Home În Lume Explozibilii din coletele cu destinația Chicago – legați de atentatul eșuat de...

Explozibilii din coletele cu destinația Chicago – legați de atentatul eșuat de Crăciun din 2009

DISTRIBUIŢI

Anchetatorii tind să creadă că persoanele care au organizat atentatul eșuat din 2009, în ziua de Crăciun, care viza un avion cu destinația SUA, sunt responsabile și pentru dispozitivele explozive ascunse în coletele expediate din Yemen către Chicago. Modul în care a fost totul organizat indică același grup de persoane care a construit bomba din lenjerie, folosită la atentatul eșuat de Crăciun. Oficialii americani și britanici au subliniat că dispozitivele explozive ascunse în cartușe de imprimantă erau suficient de puternice pentru a doborî un avion mare, apreciind că o grupare afiliată al-Qaida din Yemen este implicată. Cele două colete interceptate vineri conțineau un explozibil puternic și greu de detectat cunoscut drept PETN, aceeași substanță folosită de al-Qaida din Peninsula Arabă în atentatul eșuat de Crăciun, împotriva unui avion de linie cu destinația SUA.
Un colet-capcană a fost descoperit în Dubai, iar celălalt pe un aeroport din Anglia, acestea fiind încărcate în mod profesionist și conectate cu un circuit electric de un cip de telefon mobil, ascuns într-o imprimantă. Dispozitivele erau funcționale și urmau să fie detonate de pe un telefon mobil. Oficialii americani nu au precizat dacă ținta atacurilor ar fi fost avioanele sau două sinagogi din Chicago, cărora le erau adresate coletele.
Autoritățile yemenite au confiscat såmbătă 26 de colete suspecte și au arestat angajați ai companiilor de transport aerian și ai diviziei cargo a aeroportului internațional din Sanaa. O alertă mondială a fost declanșată vineri, după descoperirea acestor pachete suspecte. De asemenea, autoritățile din SUA sunt de părere că expeditorii coletelor-capcană ar avea legături cu școli americane din Yemen. Circuitele sofisticate și explozibili folosiți sugerează că dispozitivele ar putea fi opera lui Ibrahim Hassan al-Asiri, principala persoană care fabrică bombe pentru gruparea al-Qaida din Yemen și care a fabricat-o și pe cea din decembrie 2009, de Crăciun. O femeie suspectată că ar fi expediat coletele a fost arestată såmbătă seara la Sanaa de către forțele yemenite, ea fiind studentă la inginerie, la Universitatea din regiune. Expedierea ar fi avut loc prin două companii din Sanaa, fără a se confirma dacă este vorba despre FedEx și UPS. Guvernul german a dat asigurări că va împiedica de acum sosirea în Germania a transporturilor de marfă din Yemen, iar Franța a suspendat și ea de såmbătă transportul aerian provenind din acea țară. Totodată, Casa Albă a precizat că nu există indicii cum că ar fi și alte colete-capcană în circulație.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.