Acasă În Lume Franța și Polonia preiau frâiele viitorului energetic al UE

Franța și Polonia preiau frâiele viitorului energetic al UE

DISTRIBUIȚI

Securitatea energetică energetică devine un subiect tot mai serios în cancelariile europene, în contextul conflictului deschis din Ucraina. Franța și Polonia vor să preia inițiativa în acest sens și să întărească coeziunea energetică în cadrul UE în fața armei energetice folosite de Kremlin. Președintele francez Francois Hollande și premierul polonez Donald Tusk au prezentat, joi, la Paris, o inițiativă comună pentru crearea unei "comunități europene a energiei", care va fi discutată la summitul european programat în luna iunie la Bruxelles, relatează AFP. Trebuie "să ne asigurăm că Europa poate fi mai independentă, mai coerentă, mai solidară în politica energetică", a subliniat șeful statului francez într-o declarație comună la Elysee, cu referire la dependența mare a unor state europene de gazul rusesc, evidențiată de criza din Ucraina. Franța și Polonia intenționează "să convingă toate țările membre să meargă în direcția comunității europene a energiei, un proiect frumos", adăugat președintele Francois Hollande. La rândul său, premierul Donald Tusk consideră că proiectul, inițiat de Polonia, este de natură "să servească întreaga Uniune Europeană într-o situație critică legată de criza ucraineană". UE nu mai trebuie să fie "dependentă de o singură sursă de aprovizionare – Rusia", a subliniat el, arătând "puritatea principiilor care ghidează" Parisul și Varșovia. De altfel, premierul polonez a menționat "necesitatea de a investi în infrastructuri care vor permite conectarea întregii Uniuni Europene printr-o rețea de gazoducte", precum și "energii noi". Premierul Donald Tusk a subliniat "posibilitatea" pentru Uniunea Europeană de a achiziționa gaz lichefiat din Statele Unite sau Australia cu care, a spus el, "dorim să intrăm în contact cât mai repede posibil". "Dar există, bineînțeles, țările meditareneene, partenerii sudici ai Uniunii Europene", a notat șeful Guvernului de la Varșovia, cu referire în special la relațiile energetice dintre Italia și Rusia. El a mai spus că atât la nivelul Consiliul European, cât și la cel al Comisiei Europene, inițiativa franco-polonă a găsit susținerea necesară și se gândesc formulele legislative pentru ca aceasta să fie pusă în practică.

Mădălin Necșuțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.