
Protestul istoric din Egipt a ajuns ieri la a zecea zi, protestatarii fiind tot mai furioși și mai violenți din cauza refuzului președintelui Hosni Mubarak de a preda puterea.
Cuprinși de disperare, de foame și de oboseală, egiptenii au renunțat la calm, iar protestele au degenerat în violențe. Cel puțin șapte persoane au fost ucise joi dimineață în piața simbolică Tahrir, din Cairo, numărul persoanelor ucise în capitală în 24 de ore ajungånd ieri la șapte.
Acest număr se adaugă celor 300 de morți din prima săptămånă a manifestațiilor, lansate la 25 ianuarie, potrivit unui bilanț neconfirmat al ONU.
Partizani ai președintelui egiptean Hosni Mubarak au depășit, joi, cordonul format de armată pentru a separa opozanții și susținătorii regimului. Cele două tabere au aruncat cu pietre, după care armata a format un cordon de securitate între partizanii președintelui și opozanți, împiedicåndu-i pe protestatari să avanseze.
Lupta s-a deplasat atunci către o străduță vecină, unde partizanii regimului au aruncat cocteiluri Molotov, în timp ce puteau fi auzite focuri de armă.
Aproximativ 150 de tineri adunau pietre de pe un teren, pe strada Mohammed Hagag, pentru a le duce la locul confruntărilor, în timp ce răniții erau transportați spre spitalele de campanie.
Focurile de armă, trase dinspre podul Octombrie, unde sunt regrupați susținătorii lui Mubarak, s-au soldat și cu rănirea mai multor persoane.
Alianța juriștilor egipteni a anunțat, într-un comunicat, că manifestanții împotriva lui Mubarak au fost atacați de adversarii lor, mai multe persoane fiind ucise sau rănite. Canalul de televiziune Al-Arabiya a relatat că armata a tras focuri de avertisment pentru a îndepărta persoanele înarmate care deschideau focul din mașini aflate pe podul Octombrie, în direcția manifestanților antiguvernamentali adunați în piața Abdulmenem Riad, aflată în apropiere de Tahrir. Premierul egiptean și-a cerut scuze pentru ciocnirile din Cairo și a precizat că nu știe cine a organizat forțele pro-Mubarak, promițånd o anchetă în acest sens și declaråndu-se dispus să meargă în piață pentru a discuta cu protestatarii.
Mii de manifestanți au petrecut noaptea în piața centrală, organizați în grupuri care supraveghează punctele de acces în piață, pentru a preveni eventuale noi atacuri din partea susținătorilor lui Mubarak.
În urma violențelor, armata a blocat accesul în piață, la fiecare intersecție și stradă care duce spre Tahrir aflåndu-se soldați.
Jurnaliștii străini, atacați de susținătorii lui Mubarak
De asemenea, numeroși jurnaliști străini, care relatau despre confruntările din Egipt, au fost afectați de violențe. Reporteri, fotografi și cameramani care acopereau cofruntările violente din Piața Tahrir, în centrul capitalei, au relatat despre o atitudine foarte tensionată față de presă, din partea susținătorilor lui Mubarak.
Potrivit unui comunicat, mai mulți jurnaliști au fost atacați în mod direct de susținători ai șefului statului și de polițiști infiltrați. „Ei au fost loviți, iar materialul le-a fost furat“, a declarat Jean-Francois Julliard, secretar general al Reporters sans Frontieres. Departamentul american de Stat a denunțat o campanie împotriva presei străine, menită să intimideze jurnaliștii și să le perturbe activitatea din Egipt.
Pe plan politic, vicepreședintele egiptean, Omar Suleiman, a început dialogul cu partidele politice și forțele naționale, pentru a găsi o soluție de ieșire din actuala situație, a anunțat joi televiziunea publică din Egipt. Liderul de opoziție, Mohammed ElBaradei, a refuzat să discute cu guvernul, dacă președintele nu demisionează, dar unele partide de opoziție au participat la discuții cu noul Executiv. Parchetul egiptean a comunicat că mai mulți miniștri din fostul guvern au interdicție de a părăsi țara, iar conturile lor au fost blocate, pånă cånd ordinea va fi restabilită în Egipt. Purtătorul de cuvånt al grupului Frații Musulmani a declarat joi că organizația vrea să formeze un guvern interimar și să anuleze acordul de pace israeliano-egiptean, după eventuala demisie a lui Mubarak. Potrivit acestuia, acordul reprezintă o atingere adusă intereselor și demnității Egiptului și lumii arabe.
Conform televiziunii publice, premierul Ahmad Shafik a afirmat că manifestanți din Piața Tahrir, din centrul capitalei Cairo, unde s-au adunat opozanții președintelui Hosni Mubarak, participă la dialogul cu puterea.
Suleiman, care tocmai a fost numit vicepreședinte, anunțase luni că a fost însărcinat de președintele Hosni Mubarak să deschidă un dialog imediat cu opoziția.
Pe de altă parte, violențele între susținătorii și opozanții președintelui egiptean, Hosni Mubarak, în timpul cărora au fost ucise cel puțin șapte persoane, vor face obiectul unei anchete, a anunțat postul public de televiziune, citåndu-l pe Shafik.
Liderii europeni și SUA condamnă violențele
Parlamentul European a dezbătut situația din Egipt și Tunisia cu Înaltul Reprezentant, Catherine Ashton, majoritatea grupurilor politice criticånd lipsa unei voci unite europene ca reacție la actualele proteste și violențele care au izbucnit în regiune. Ashton a cerut autorităților egiptene să-i aducă în fața justiției pe cei responsabili de izbucnirea violențelor la Cairo și inițierea tranziției în Egipt, guvernul de acolo fiind responsabil de bunăstarea și securitatea poporului său.
De asemenea, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a condamnat confruntările șocante de miercuri din Piața Tahrir din Cairo.
Într-o convorbire cu vicepreședintele egiptean, Omar Suleiman, Clinton a afirmat că violențele de miercuri „reprezintă o evoluție șocantă după mai multe zile de manifestații pașnice“. Secretarul de Stat a cerut guvernului din Egipt să-i sancționeze pe cei responsabili de acte violente și a subliniat rolul important pe care l-au jucat forțele armate egiptene, care au acționat cu moderație în timpul manifestațiilor pașnice.
Pe de altă parte, senatorul american John McCain i-a cerut miercuri liderului egiptean Hosni Mubarak să demisioneze, la scurt timp după ce a fost primit de președintele Barack Obama la Casa Albă.
„Este regretabil, dar a venit vremea ca președintele Mubarak să demisioneze și să abandoneze fråiele puterii. Este în cel mai bun interes al Egiptului, al locuitorilor săi și al armatei“, a afirmat congresmenul republican.
Obama i-a cerut marți omologului său egiptean să înceapă imediat o tranziție pașnică după ce Mubarak a promis să renunțe la putere după alegerile din septembrie. În același timp, Philip Crowley, purtătorul de cuvånt al Departamentului de Stat american, a declarat că SUA și-au exprimat speranța că Egiptul va păstra, pe viitor, un rol constructiv în procesul de pace din Orientul Mijlociu și că va acorda importanță păcii cu Israelul.
Departamentul de Stat al SUA le-a cerut insistent cetățenilor americani să evite Egiptul și le-a recomandat celor aflați această țară să se îndrepte imediat către aeroport, pentru a pleca cu un zbor al guvernului de la Casa Albă.
În același timp, Guvernul de la Paris a transmis și el un mesaj cetățenilor săi din Egipt, ceråndu-le francezilor care nu au o urgență sau o obligație arzătoare de a rămåne pe teritoriul egiptean să revină în țara lor în cel mai scurt termen. Și Ministerul Afacerilor Externe din Romånia a îndemnat cetățenii să evite călătoriile în Egipt în această perioadă și îi atenționează pe cei care care ignoră avertismentele și se deplasează în zone de risc că o fac pe propria răspundere.
Organizația Națiunilor Unite a anunțat joi că își va evacua 350 de membri ai personalului său din Egipt pe insula Cipru sau în Dubai, în funcție de opțiunea fiecăruia.
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă și în Yemen
Cel puțin 20.000 de susținători ai opoziției yemenite manifestau joi dimineață la Sanaa împotriva regimului președintelui Ali Abdallah Saleh, la cåteva sute de metri distanță de o adunare similară a simpatizanților puterii. Cele două manifestații se desfășurau într-o atmosferă de calm, fiecare tabără mobilizåndu-și susținătorii în locuri diferite: în Piața Al-Tahrir, pentru partidul aflat la putere, Congresul Popular General, și aproape de Universitatea din Sanaa, în vestul capitalei, pentru opoziție.
„Poporul cere o schimbare de regim“, strigau opozanții, lansånd totodată sloganuri împotriva corupției, în timp ce susținătorii președintelui spuneau „Nu distrugerilor, nu revoltei“.
Președintele yemenit a anunțat miercuri înghețarea procesului de amendare a Constituției, care ce i-ar fi permis să candideze pentru un nou mandat, și s-a pronunțat pentru formarea unui guvern de uniune națională.
Totodată, el a avertizat opoziția împotriva organizării de manifestații violente, care cauzează haos și distrugeri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















