Home În Lume Germania, intre Merkel si Schroder

Germania, intre Merkel si Schroder

DISTRIBUIŢI

Dupa trei saptamani de campanie electorala, cei aproximativ 61 milioane de alegatori germani se prezinta la urne pentru a decide care va fi viitorul cancelar al tarii: social-democratul Gerhard Schroder sau conservatoarea Angela Merkel. Rezultatul votului nu va determina doar viitorul celei de-a treia puteri economice a lumii si prima din UE. Verdictul urnelor va avea un impact direct asupra politicii europene de maine: ce se va intampla, de exemplu, cu procesul de largire a Uniunii sau cu negocierile privind bugetul comunitar.

Pentru a intelege mai bine provocarile carora va trebui sa le faca fata invingatorul votului de duminica, este esential de vazut ce inseamna Germania de astazi, pentru a afla marile mutatii din ultimii ani. La o privire atenta se disting cele doua chipuri ale Germaniei – una fragilizata de dureroasa punere in discutie a modelului sau economic si social, de persistenta diviziunii economice si psihologice dintre Vest si Est, fapt ce impiedica realizarea unei identitati cu adevarat comune, potrivit comentariilor presei occidentale. Pe de alta parte, Germania s-a afirmat pe scena internationala, in special dupa opozitia sa fata de razboiul din Irak, si manifesta un puternic dinamism in crearea, cu precadere in domeniul cinematografiei si literaturii, a unui curent cu inflexiuni rasaritene si care aduce un suflu nou. Acestui dinamism cultural si diplomatic pare sa i se opuna stagnarea economica si incertitudinea, vizand pertinenta modelului social. Intr-un cuvant, Germania da impresia ca straluceste unde nimeni nu se asteapta si bate pasul pe loc acolo unde ar trebui sa joace rol de antrenor.

De pe pozitie de favorit

Iata de ce, pentru prima data in istoria ei, Germania s-ar putea trezi luni cu o femeie cancelar. Orginara din estul tarii. Angela Merkel, capul de lista al crestin-democratilor (CDU) il are ca adversar pe Gerhard Schroder, cancelar social-democrat (SPD) din 1998. Ultimele sondaje de opinie o plaseaza in pozitie de favorit pe doamna Merkel. Totusi, daca in urma cu trei saptamani analisti si politicieni dadeau ca certa victoria liderului conservatorilor germani, astazi nimeni nu se mai hazardeaza in pronosticuri ferme. Din cauza numarului mare de indecisi – 30 la suta din alegatori. Desigur, CDU pleaca de pe primul loc. Ieri, presa europeana scria ca 86 la suta din cei 600.000 de alegatori de origine turca sunt gata sa voteze cu SPD. Totul se hotaraste, deci, la urne, pe ultima suta de metri.

Doua figuri puternice

Plecat cu mare intarziere in campania electorala, Gerhard Schroder continua sa creada in sansa lui. Considerat uzat dupa sapte ani de guvernare, seful executivului de la Berlin si-a confirmat, odata in plus, reputatia de politician inepuizabil, sarind de la un miting la altul, de la o intrunire la alta, fara sa para obosit, plictisit sau doborat de situatie. -Daca oamenii vad ca ne batem pana la epuizare, acest entuziasm devine deosebit de contagios-, explica Schroder, dupa ce, intr-o singura zi, s-a aflat in trei orase, a tinut doua discursuri si a participat la o dezbatere televizata. Marcata de lipsa de carisma, criticata pentru autoritarismul sau, conservatoarea Angela Merkel pare deja pregatita sa ia locul adversarului sau dupa alegerile de duminica. Aceasta fiziciana de 51 de ani, supranumita -preferata- lui Helmut Kohl, Merkel a asteptat anul 1990 pentru a bate la portile CDU. I-au trebuit doar 15 ani pentru a ajunge aproape de o victorie in care nimeni nu credea in 2002, cand Schroder a fost reales. -Nimeni, in Germania postbelica, nu a progresat atat de rapid si nu a ajuns atat de departe ca Merkel-, comenta birograful ei, Gerd Langguth. Inainte de a se prezenta in fata alegatorilor, Merkel a trebuit sa castige increderea colegilor ei de partid. Si a reusit, desi este femeie, protestanta si nascuta in Est.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.