Pentru a doua oara in ultimii cinci ani, -ultimul dictator din Europa-, cum este el numit de presa occidentala – presedintele belarus, Aleksandr Lukasenko, va efectua o vizita oficiala in Cuba. Data deplasarii nu a fost inca stabilita, dar se doreste ca evenimentul, anuntat de presedintele parlmentului de la Minsk, Ghennadi Novitki, sa aiba loc in cel mai scurt timp posibil.
In timpul primei vizite la prietenul Fidel Castro, in anul 2000, Lukasenko a semnat un pachet de documente care s-au constituit ca fundament pentru o colaborare pe termen lung intre cele doua tari. Acum, notau agentiile de presa, a venit, se pare, timpul pentru o trecere in revista a ceea ce s-a facut in perioada scursa, o atentie sporita urmand sa fie acordata dezvoltarii cooperarii economice si comerciale. Interesanta este precizarea lui Novitki, potrivit caruia -Belarus este sincer indatorata conducerii cubaneze pentru intelegere si sprijin pe arena internationala. Belarus este intotdeauna gata sa acorde ajutorul sau Cubei-, a tinut sa mentioneze oficialul de la Minsk. Semnificativ este faptul ca Lukasenko si Castro sunt, practic, prezente permanente pe listele conducatorilor-tirani. Astfel de documente sunt periodic publicate in SUA. Mai mult, administratia americana a dat de inteles ca este pentru alungarea lui Lukasenko din fruntea statului. Cam in aceeasi nota sunt si declaratiile referitoare la Cuba. Astfel, secretarul de stat Condoleezza Rice afirma recent ca – a venit timpul schimbarilor in Cuba-, dupa 48 de ani -de dictatura-. Potrivit sefului diplomatiei de la Casa Alba, Washingtonul va adopta masuri pentru -ca regimul de teroare sa-si gaseasca sfarsitul-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















