Irakul este gata sa reia convorbirile cu secretarul general al ONU, Kofi Annan, -fara nici o conditie prealabila-, in speta fara a solicita ridicarea sanctiunilor impuse dupa invazia Kuwaitului, s-a anuntat in noaptea de luni spre marti. Oferta-supriza a fost transmisa Natiunilor Unite luni, prin intermediul secretarului general al Ligii Arabe, Amr Moussa, care a fost trimis cu solie la Bagdad inca de acum o luna.
Ieri nu se stiau inca detalii cu privire la viitoarea intalnire a delegatiei irakiene cu Annan si nici daca Bagdadul intentioneaza sa accepte revenirea inspectorilor ONU pentru dezarmare, dupa o absenta de trei ani. Potrivit unui comunicat al Natiunilor Unite, Annan isi va face timp pentru a discuta cu trimisii Bagdadului implementarea unor rezolutii extrem de importante ale Consiliului de Securitate al ONU, aluzie la necesitatea supravegherii procesului de distrugere a arsenalului irakian.
Ultimele negocieri dintre Kofi Annan si inalti oficiali irakieni, singurele la un asemenea nivel pe o perioada de doi ani, au fost intrerupte in februarie anul trecut. Dupa o prima zi fructuoasa, incheiata cu un acord referitor la reluarea negocierilor, Bagdadul s-a razgandit peste noapte si a cerut, ca o conditie prealabila continuarii discutiilor, ridicarea sanctiunilor. Annan nici nu a vrut sa auda, stiut fiind ca ONU doreste ca mai intai Irakul sa demonstreze ca nu incearca sa fabrice arme de distrugere in masa (chimice, biologice sau nucleare). Situatia este si mai incurcata acum, dupa ce un raport al CIA a aratat ca aceasta a fost principala preocupare a Bagdadului in ultimii trei ani.
Frica reala sau un subtil joc diplomatic?
Presa occidentala s-a grabit sa interpreteze oferta Bagdadului drept o capitulare neconditionata in fata presiunilor exercitate de Statele Unite, in special dupa 11 septembrie, rezumate de presedintele George Bush in discursul despre starea natiunii, de saptamana trecuta, prin amenintari militare directe la adresa Irakului, Iranului si Coreii de Nord, plasate pe -o axa a raului-, impotriva careia trebuie luate -masuri dure si imediate-.
Dar, in contextul opozitiei ferme a Uniunii Europene fata de o eventuala interventie impotriva Irakului, opozitie secondata de proteste din partea Rusiei, a Turciei si a unor state din Orientul Mijlociu, ar putea insemna ceva mai mult. Ar putea insemna ralierea irakiana cu acele tari care ii pot oferi, macar la nivelul declaratiilor, protectie. Semnificativi in acest sens sunt pasii facuti pe tacute in ultima perioada de Bagdad: intalnirile cu oficiali arabi, rusi si europeni, concesiile facute Kuwaitului cu privire la soarta prizonierilor din razboiul de acum 12 ani, acordul cu Guvernul de la Berna privind redeschiderea ambasadei irakiene in Elvetia, dupa mai bine de 11 ani de relatii diplomatice inghetate, intentia de a permite inspectorilor ONU pentru drepturile omului sa viziteze Irakul, pentru prima data in ultima decada, apropierea fata de Iran, statul vecin impotriva caruia a luptat timp de opt ani intr-un razboi sangeros, apropiere manifestata deocamdata prin reluarea in curand a zborurilor directe intre cele doua tari si eliberarea tot mai multor prizonieri de razboi. Si lista ar putea continua.
Deocamdata, Statelor Unite le va fi extrem de greu sa mai obtina consensul international pentru declansarea unei interventii militare impotriva unui Irak parca mai dispus ca niciodata la negocieri si compromisuri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















