Zi importanta pentru comunitatea internationala: seful negociatorilor iranieni si cel diplomatiei Uniunii Europene vor evoca astazi -ambiguitatile- propunerii occidentale de cooperare nucleara civila, economica si politica, oferta prezentata Teheranului pentru a-l determina sa renunte la activitatile sale nucleare suspecte. Cei sase (cei cinci membri permanenti ai Consiliului de securitate al ONU – Franta, Marea Britanie, SUA, Rusia si China, plus Germania) cer Iranului sa dea -un raspuns rapid si constructiv-, dupa cum s-a exprimat Parisul, la -pachetul- supus analizei Iranului la 6 iunei. In asteptarea unui raspuns – data limita fixata de comunitatea internationala fiind de 12 iulie, cu trei zile inaintea summitului G8 de la Sankt-Petersburg – negociatorul iranian, Ali Larijani si inaltul reprezentant UE pentru politica externa si securitate comuna, Javier Solana (foto), se vor intalni astazi, -probabil intr-o tara europeana-, in speranta obtinerii raspunsului atat de dorit. In ajun, China si Rusia au somat din nou Teheranul sa iasa din mutenie si sa-si expuna punctul de vedere. La Moscova, apelul a fost lansat de chiar presedintele Vladimir Putin, care a indemnat Teheranul sa accepte masurile preconizate de Cei sase. -Dorim ca Iranul sa fie de acord cu sugestiile partenerilor nostri-, a spus liderul de la Kremlin. In acelasi spirit s-au pronuntat si autoritatile de la Beijing, care au solicitat, la randul lor, Iranului sa raspunda pozitiv la propunerile de sistare a programului de imbogatire a uraniului. -Dosarul iranian se afla intr-o faza cruciala-, a afirmat purtatorul de cuvant al diplomatiei chineze, Jiang Yu. -Speram ca Teheranul va corda atentie temerilor comunitatii mondiale si va da un raspuns care sa nu dezamageasca-, a adaugat el.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















