Home În Lume Kerry a castigat cinci puncte in sondaje

Kerry a castigat cinci puncte in sondaje

DISTRIBUIŢI

Dupa patru zile de spectacol democrat, conventia care a confirmat candidatura lui John Kerry in cursa pentru Casa Alba s-a incheiat. In mod traditional, cel care se afla in centrul atentiei are parte de o crestere in sondajele de opinie. La fel s-a intamplat si cu John Kerry, care a urcat cu cinci puncte in sondajele de opinie. Potrivit Institutului Zogby, tandemul democrat Kerry-Edwards (presedinte-vicepresedinte) este creditat cu 48% din intentiile de vot, iar cel republican, Bush-Cheney, cu doar 43%. Sondajul precedent al institutului citat, realizat la 6-7 iulie, a indicat tot 48% intentii de vot favorabil primului tandem, dar atunci republicanii au obtinut mai mult, 46% din intentiile de vot.

In discursul de acceptare a investiturii, senatorul Kerry a promis sa lupte pentru o America mai puternica atat in interiorul, cat si exteriorul granitelor acesteia. -Avem nevoie ca lumea sa se uite la noi cu respect, nu numai cu teama,- a spus senatorul de Massachusetts. Kerry, care a fost nominalizat formal miercuri, a spus ca, daca va deveni presedinte nu va ezita sa foloseasca forta -daca va fi necesar-.

Dar va -pune intrebari dificile- inainte de a tari tara in razboi, a mai spus el.

-In aceste zile periculoase este o modalitate corecta si una gresita de a fi puternici. Forta reprezinta mai mult decat cuvinte dure-. El a vorbit si despre serviciul militar in Vietnam, ca dovada a calitatilor sale de lider, si a incercat sa se distanteze de George Bush scotand in evidenta decizia acestuia de a porni la razboi in Irak pe baza unor informatii de spionaj eronate.

-SUA nu merge niciodata la razboi pentru ca asa vrea. Noi mergem la razboi doar pentru ca nu avem incotro,- a spus John Kerry.

In replica, vicepresedintele republican Dick Cheney a spus ca, in ceea ce priveste unul dintre principalele subiecte ale campaniei – Irakul – alegatorii ar castiga mult mai mult daca-l voteaza pe George W. Bush. Cheney a spus ca John Kerry a votat in favoarea razboiului din Irak, dar impotriva suplimentarii fondurilor pentru trupele din Irak. -Avem nevoie de un presedinte care sprijina 100% trupele noastre si asta veti obtine de la George W. Bush-, a spus el.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.