In orice caz, asa afirma specialistii Laboratorului european de Anticipare Politica -Europe 2020-, in opinia carora deschiderea unei burse petroliere in Iran, unde afacerile comerciale sunt derulate in euro, va genera un dezechilibru financiar in SUA si va conduce la o prabusire a dolarului.
Potrivit prognozei -Europe 2020-, saptamana 20-26 martie va marca inceputul celei mai puternice crize politice si economice de la caderea cortinei de catifea, in 1989. Expertii companiei au comparat chiar evenimentele care se anunta cu dezastrul financiar din 1929. In opinia analistilor europeni, cauzele anticipatei crize mondiale trebuie cautate in problemele cu care se confruta principala putere a lumii – Statele Unite. Este vorba, printre altele, -de o scadere dramatica a increderii in dolarul american, de dezechilibrul balantei de plati a SUA, criza petroliera si de agravarea situatiei din lumea arabo-musulmana-. Toate acestea, atentionau expertii, -ar trebuie sa antreneze o criza guvernamentala globala-. Iar, preciza raportul -Europe 2020-, -inaugurarea unei burse iraniene a petrolului va puncta sfarsitul monopolului dolarului pe piata mondiala a <aurului negruI-. Efect inevitabil si imediat: o adevarata revolutie pe piata valutara internationala, toate tarile-producatoare trecand la euro. Statele europene vor putea sa cumpere titei in valuta proprie. -Altfel spus, un numar tot mai mic de pioni economici vor avea nevoie de dolari-, au explicat specialistii. Potrivit estimarilor lor, alt factor ce-ar putea juca impotriva dolarului SUA este decizia adoptata, acum cateva luni, de Rezerva Federala de a nu mai publica, incepand din 23 martie 2006, datele oficiale vizand cantitatea de dolari care circula in lume. Tragand linie si adunand, expertii -Europe 2020- au ajuns la concluzia ca, pana la sfarsitul lui 2006, dolarul poate cobori la 1,70 euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















