Cu ocazia intalnirii ministrilor comertului din intreaga lume in cadrul celei de-a sasea reuniuni la nivel de ministri a Organizatiei Mondiale a Comertului, organizata la Hong Kong, este important sa ne aducem aminte de miza acestor negocieri – o ocazie rara de a reduce barierele comerciale care impiedica dezvoltarea globala, oportunitatile economice si eliminarea saraciei.
Pentru a maximiza beneficiile acestor investitii, si nu numai, ministrii comertului, reuniti in tara gazda, si inca 145 de membri ai OMC din intreaga lume trebuie sa profite de ocazia oferita de intalnirea care are loc zilele acestea la Hong Kong pentru a avansa procesul de negociere si pentru a construi baze solide in vederea obtinerii unor rezultate ambitioase in domeniul agriculturii, al bunurilor si al serviciilor, pana la sfarsitul anului 2006.
Potrivit Bancii Mondiale, negocierile care au rezultate pozitive pot salva zeci de milioane de oameni de saracie. Dar avantajele vor fi limitate fara reducerile substantiale ale tarifelor, care pot deschide noi piete si care ofera noi oportunitati comerciale. Ambitia si o abordare cuprinzatoare in toate cele trei domenii-cheie sunt extrem de importante pentru indeplinirea promisiunii de la Doha referitoare la populatia saraca.
Fiecare membru al OMC are responsabilitatea de a tranforma negocierile de la Doha intr-un success pentru liberalizarea comertului international. Data fiind diferenta dintre obligatiile tarifare formale in baza OMC si cele aplicate in prezent comertului cu bunuri, reducerile tarifare trebuie sa fie substantiale pentru a influenta economia mondiala si pentru a imbunatati nivelul de trai. Avand in vedere diferentele dintre economiile noastre, rezultatul trebuie sa fie cuprinzator daca dorim sa gasim o baza comuna in vederea obtinerii unui acord.
Statele Unite au inaintat propuneri ambitioase pentru fiecare dintre domeniile-cheie ale negocierii, prin care se sugereaza urmatoarele: eliminarea tarifelor, a subventiilor pentru exporturi si programelor de sprijin pentru agricultura, reducerea tarifelor ridicate pentru bunurile industriale si inlaturarea barierelor din domeniul serviciilor. Ne angajam sa eliminam impasul aparut in cadrul convorbirilor multilaterale referitoare la agricultura. Suntem gata sa operam schimbari profunde in politicile noastre economice. I-am incurajat si pe altii sa ni se alature si sa inainteze propriile propuneri in acest sens.
(Continuare in numarul viitor)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















