Nevoia de incredere

Sau nevoia de sinceritate. Sunt valabile ambele variante cand este vorba despre relatiile Romaniei cu unii dintre vecinii sai mai apropiati sau mai indepartati, si in special cu cei aflati pe directie rasariteana, vezi Ucraina, Federatia Rusa, ba chiar Republica Moldova. Sunt tot atatea state unde dialogul nostru cu ele sau ale lor cu noi a scartait in toti acesti ultimi 15 ani. Scartaie si acum, dar parca mai putin.

Sau poate e doar o aparenta? Ce firesc a venit aceasta intrebare! Nimic de mirare, de altfel, dupa zaluda si apasatoarea suspiciune care ne-a urmarit in toata aceasta perioada. Am scapat oare de ea? Judecand dupa declaratiile ministrului ucrainean de externe, Boris Tarasiuk, suntem pe punctul de a ne debarasa de acea senzatie stanjenitoare. Bine ar fi! Pentru noi, pentru ei, pentru toti. Cand doi vecini au ceva de impartit, nimeni nu se simte in siguranta. Optimismul afisat de Tarasiuk poate fi, de ce nu, efectul imediat al unor discutii dovedite mai fructuoase decat s-ar fi asteptat cineva. Desi cred ca partea romana nu a facut nimic deosebit pentru a-i face sederea lui Tarasiuk la Bucuresti mai placuta. Pur si simplu, seful diplomatiei ucrainene a venit cu lectiile bine facute. A adus o noua formula de abordare a delicatei probleme privind delimitarea platoului continental din Marea Neagra, disputa a carei rezolvare depinde atat de vointa politica, dar si de nevoia de liniste. Iesita din cartile extinderii UE, Ucraina a inteles ca nimeni nu este dispus sa-i solutioneze divergentele. A mai inteles ca, pentru a fi crezuta, respectata si privita cum doreste – ca stat cu ambitii de lider regional -, cuvintele nu sunt suficiente. Este nevoie de fapte, de capacitatea de accepta compromisuri, de a gasi, singura sau cu altii, solutii general valabile si reciproc avantajoase. Este cazul Insulei Serpilor sau scandalul legat de canalul ucrainean pe Bistroe si care, anul trecut, a adus relatiile noastre in pragul unui conflict deschis. Ucraina nu vrea cearta, pentru ca ii strica imaginea. Dar are nevoie si de canal. Sunt interese economice la mijloc, pe care orice stat are dreptul sa le apere. Fireste, fara a dauna intereselor altora. Tarasiuk sustine ca, o data cu schimbarile intervenie in Ucraina si Romania, lucrurile vor evolua numai in bine. Din nou, bine ar fi! Uneori de la vorbe la fapte drumul se dovedeste interminabil de lung. Iar increderea nu se instaleaza pentru ca asa doreste domnul Tarasiuk. Ea trebuie demonstrata. Ministerul Tarasiuk a afirmat ca s-a reusit iesirea din impas in cazul combinatului minier de la Krivoi Rog si ca lucrurile se vor clarifica anul viitor. Uzina asta, un mamut, costa 2,4 miliarde de dolari. Cota Romaniei se ridica la aproximativ 28 la suta, a Slovacia la 15,6 procente, a Ucrainei la circa 56,4 procente. Intreprinderea este terminata in proportie de 70 la suta, desi constructia a inceput in 1983. S-au cheltuit 1,65 miliarde, partea romana contribuind cu o suma considerabila. Ieri, presa de la Kiev scria ca presedintele Viktor Iuscenko a dispus scoaterea la vanzare a combinatului pana in martie 2006. Adica pana la alegerile parlamentare. Se spune ca interesata este compania Mital Steel. Si totusi, este nevoie de incredere!