Acasă În Lume Noii cavaleri ai Apocalipsei

Noii cavaleri ai Apocalipsei

DISTRIBUIȚI

De când cu molimele ce poartæ nume zoo, avem parte, la scaræ globalæ, de un fel de o  nouæ societate civilæ, sui generis, în care toatæ lumea din toatæ lumea toacæ vreo câteva chestiuni impuse ori induse ca fiind arzætoare la ordinea zilei. Planeta se preface, grație globalizærii, și într-o uriașæ poianæ a lui Iocan. Se produc evenimente politice, ræzboaie, dezbateri științifice, dezvæluiri de presæ, marșuri și manifestații, procese în justiție, se discutæ în mari areopaguri universale ca ONU ori ultradiscrete ca Bilderberg sau Davos, dar și cu felcerul comunal, cu vecinii, cu educatoarea de la grædinițæ sau polițistul de proximitate, prin cluburi selecte sau crâșme populare. Sat global, ce mai! Și toatæ lumea e competentæ, motivatæ și categoricæ în atitudine.
Sunt cam vreo patru mari prilejuri planetate de vorbe și de ipoteze, patru cavaleri ai Apocalipsei care ne bântuie în acest început de ani 2000: Criza, Terorismul, Încălzirea globală și Pandemiile. Reale sau instrumentate, nu avem cum să scăpăm de ele, ni se bagă pe gât, le forfecăm mereu. Că se mai și moare  cu această ocazie, prin atentate, războaie, experimentare iresponsabilă de vaccinuri, mai contează?
Crizei i s-a pus diagnosticul aproximativ exact și cu celeritate: e un fapt prea serios și prea concret pentru a te da după deget. Cu terorismul e ceva mai complicat, câtă vreme nu se prea știu dedesubturile grozăviei și stăruie întrebările; de altfel, echipa președintelui Obama a renunțat în mod discret să mai vorbească de cruciadă sau război împotriva terorismului islamic. Iar cu talibanii afgani, Washingtonul e gata să stea de vorbă. Pe când o întâlnire Obama-Osama?
Cât privește însă modificările climatice și epidemiile cu nume de animale și păsări din ogradă (de ce nu le-or fi dat nume de sălbăticiuni, ca să ne speriem și mai tare?), detaliile duc tot mai temeinic și mai încăpățânat către zone sulfuroase și chiar ignobile.
Se adună tot mai multe date ca epidemiile cu nume insolite din ultimele decenii (vă mai aduceți aminte de gripa Hongkong?) nu sunt de fapt pandemii, ci mai degrabă noi forme ale unor maladii ce ne chinuie sau ne seceră de când lumea și care, după vestitele ciume de la Florența și a lui Caragea, n-au mai ucis pe capete de la gripa spaniolă de acum vreo 90 de ani încoace. La 8 decembrie 2009, ziarul „Washington Post“ scria: „În momentul când al doilea val al gripei H1N1   ajunsese la apogeu în Statele Unite, principalii epidemiologi prevedeau că pandemia s-ar putea încadra printre cele mai benigne, de când medicina modernă documentează epidemiile de gripă“. Da, numai că unde e pandemie, trebuie și vaccin, unde nu e vaccin trebuie bani să-l faci, să-l experimentezi, să-l împrăștii. De aici, alte încurcături, dar și alte surse de procopseală.
Exagerarea pericolului este evidentă. Dar evidente sunt și profiturile unor industrii farmaceutice și ale „asociaților“ lor, fie ei  demnitari sau funcționari de stat ori ai Organizației Mondiale a Sănătății, ba chiar epidemiologi celebri. Banca J. P. Morgan, care le are cu cifrele, estimează că din alerta pandemică proclamată cu lejeritate de OMS ies beneficii (că așa se numesc) de vreo zece miliarde de dolari. Bani frumoși.
Nu prea mai sună sincer nici amenințarea cu încălzirea globală după ce s-a aflat că GIEC, un respectabil grup interguvernamental instituit de ONU pentru studierea chestiunii, a utilizat date false privind, de pildă, topirea ghețarilor, iar pe acest temei a primit milioane de dolari de la UE și diverse fundații. Ca profan în materie, doar mă minunez cum pot climatologii să prevadă atât de exact și de categoric ce va fi cu starea Terrei peste decenii sau secole, chiar dacă își extind cercetările pe 800.000 de ani din trecutul planetei, când azi nu putem ști măcar cât de cât cum va fi vremea în următoarele trei zile. Drept care, ajungem să fim „climato-sceptici“ (s-a consacrat termenul), așa cum devenim sceptici și în privința unui anumit tip de terorism, de pandemii, de resorturi ale crizei etc.
Dar dacă există probleme globale, apar și diversiuni globale, și minciuni globale. Un publicist francez cam dezinvolt vorbea despre momentul 1989 din România ca despre „o minciună mai mare ca secolul“, făcându-se a uita de pildă că în veacul XX a mai fost și aventura greu de calificat a comunismului, dar care tot mare minciună a fost până la urmă. Acum, în acest secol, încă mic ca vârstă, e adevărat, marile minciuni sunt parascoveniile globale care ni se vând ca subiecte trendy, dar foarte profitabile, dar numai pentru unii, dar care pot fi foarte păgubitoare sau periculoase, dar numai pentru alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.