Acasă În Lume O anomalie mai gravă ca eroarea

O anomalie mai gravă ca eroarea

DISTRIBUIȚI

Lumea-i cum este

Peste cåteva zile, Adunarea Generală a ONU va vota din nou în problema embargoului impus Cubei și din nou va fi repudiată, cu o majoritate covårșitoare, această măsură fără precedent instituită la initiațiva SUA. Asistăm, în această privință, la un fenomen singular în relațiile internaționale, unul cu semnul minus. Este cel mai îndelungat embargou din istorie. Cubanezii îi spun El Bloqueo, blocada, ceea ce înseamnă război economic. Un război, care vasăzică, între singura superputere mondială și un stat cu o populație de aproape douazeci de ori mai mică și cu un potențial economic, militar etc imposibil de comparat cu cel al SUA. Iar Cuba este nevoită să suporte acest război, mai mult, să nu-l piardă, de aproape cincizeci de ani. Cu ce sacrificii, e greu de imaginat.
Singularitate, excepție, eroare sau anomalie? Nu este eroare (din partea Washingtonului), căci dacă o eroare – oficială – durează de vreo jumătate de veac, nu-i prea bine. Și mai știm că o eroare e mai gravă decåt o crimă. Atunci, să zicem că e o anomalie. Dar anomalia, care e mai mult decåt o eroare, în ce raporturi ar putea fi cu crima? În sfårșit, cam multă sofisticăraie.
Fapt este că, de vreo două decenii, Adunarea Generală a ONU se pronunță, an de an, cu o majoritate la un moment dat covårșitoare, pentru abolirea blocadei impuse Cubei. De fapt, se mai opun doar SUA, Israelul, insulele Marshall și Palau (enumerarea aceasta nu e o ironie). Dar întrucåt ONU a ajuns un fel de mam’mare cu vocație internațională (ea spune, ea aude), embargoul merge mai departe, chiar dacă nu mai duduie ca altădată. Și nu vizează doar relațiile americano-cubaneze, ci relațiile Cubei cu toată comunitatea internațională. Căci Washingtonul impune extrateritorialitate rigorilor stabilite de el în privința Cubei.
De ce acest embargou? Cuba nu mai e un ghimpe comunist în coastele nord-americane, nu mai e un pion avansat al sovieticilor în emisfera occidentală, pentru că nici comunismul nu mai e dușmanul de temut de altădată, nici Uniunea Sovietică nu mai există. Atunci, de ce? Mai ales că Statele Unite au relații tot mai bune și cu China comunistă, și cu Vietnamul comunist, iar Cuba lui Fidel Castro nu este pentru SUA un potențial inamic mai periculos.
Iată de ce (între altele) este acest embargou o anomalie. Una din care statul – și poporul – cubanez a pierdut pånă acum peste 200 miliarde de dolari. Iar ca „bonus“, în tot acest răstimp, Cuba a fost bombardată de avioane ce au decolat de pe teritoriul american, a fost invadată de intervenționiști bazați, pregătiți și finanțați pe teritoriul american, a fost supusă la tot felul de subversiuni, diversiuni și presiuni emanånd tot de pe teritoriul american.
În Biblia sinistră a Războiului Rece, relațiile cubanezo-americane au fost prezentate ca o variantă modernă a înfruntării între David și Goliat. Varianta literaturizată, bună pentru titluri de articole senzaționaliste, dar care nu acoperă întreaga, cumplita realitate. Cubanezilor, acest bloqueo le-a adus lipsuri, suferințe, tragedii, iar țării lor – deficit de dezvoltare și piedici în racordarea firească la lumea de azi. Un universitar american analiza fără pic de simț al umorului cum se „globalizează“ Cuba, în ce măsură, cu ce rezultate.
Unul dintre prietenii din lumea largă ai Cubei lui Fidel Castro (căci prietenia nu este, totuși, supusă blocadei) reflecta: „Blocada a fost instaurată de Statele Unite în numele Democrației și al Lumii libere. Dar este lumea mai democratică dacă un utilaj intră în pană pentru că nu are piese de schimb? Este mai liberă lumea cånd un medic cubanez operează fără anestezie?“
Råndurile de mai sus nu sunt antiamericane, nu sunt nici măcar împotriva Washingtonului oficial, care acum, în timpul administrației Obama, se străduiește să iasă din propriul său bloqueo de imagine moștenit nu numai de la Bush, ci cu mult înaintea lui. Textul acesta este însă în mod explicit procubanez, de fapt pro-normalitate. În 1813, Antonio de la Guerta, deputat în Cortesurile spaniole, spunea: „În Cuba, ei fac ce li se pare că e bine“. Cuba de azi vrea să-și imagineze propriul ei viitor ca un fel de „altersocialism“. Ce-ar fi rău în asta, pe cine ar deranja? Le-o fi frică Statelor Unite de așa ceva? Ar fi ridicol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.