Acasă În Lume Parabola poloneză

Parabola poloneză

DISTRIBUIȚI

Lumea-i cum este

Un efect colateral (și nu prea) al intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona vizează relațiile cu Rusia – ale Uniunii, în ansamblu, dar și cele bilaterale ale diferitelor state membre. Despre cum va funcționa Europa Unită post-Lisabona și ce le-ar mai rămâne de făcut statelor membre (mai ales celor nu prea mari și tari) în relațiile lor cu restul lumii se produc sumedenie de scenarii, plauzibile ori fanteziste, cu o frenezie în care analiștii din capitalele europene și cei de la Moscova rivalizează. Dacă, spun respectivii, UE va avea un președinte și un ministru de externe, ambii cu prerogative sporite în politica externă, nu înseamnă că marja de acțiune în plan internațional a statelor membre se va îngusta, chiar dacă până la mult invocata politică externă și de apărare comună a Uniunii va mai curge multă apă pe fluviile continentului?
Într-o asemenea viziune, explică fostul premier polonez Leszek Miller, declarațiile atribuite ministrului de externe de la Varșovia, Radoslaw Sikorski, care ar fi solicitat Washingtonului să desfășoare trupe americane în Polonia pentru a o apăra de o eventuală agresiune din partea Rusiei. Sikorski, sună interpretarea fostului premier, „încearcă să urce în ultimul vagon al trenului care va porni înainte de 1 decembrie, când va fi ales președintele UE, ceea ce va restrânge posibilitatea statelor din Uniunea Europeană de a aplica o politică externă independentă“. Instalarea de baze americane pe teritoriul Poloniei, a mai spus ex-premierul, ar oferi țării un atu suplimentar și i-ar asigura o anumită independență față de Bruxelles.
Că Sikorski a spus sau nu ce i se pune în seamă, nu discutăm acum, fapt e că Polonia pare să fie încă încercată de sindromul postproiect de scut spațial american pe teritoriul ei. Varșovia se declară dispusă de a îmbrățișa oricând un proiect american similar, iar Administrația Obama a liniștit-o, promițându-i pentru anii următori rachete antirachetă cu rază scurtă și medie de acțiune. Dar în același timp, pentru președinția poloneză de șase luni a UE (semestrul al doilea din 2011), Varșovia a nominalizat ca prioritate nr. 1 politica de apărare a Uniunii, ceea ce se poate interpreta ca o anumită sfidare (ca „între aliați“, desigur) a SUA și a NATO, ca să nu mai vorbim și de Rusia.
Pe cine ar vrea așadar să mizeze Varșovia în politica sa de apărare (și, implicit, în relațiile cu Rusia)? Pe SUA, pe NATO, pe UE sau pe ea însăși? Dilema poloneză poate servi și ca parabolă. Întrebările de mai sus pot fi, în mod logic, extinse. Pe cine ar trebui să mizeze statele din Europa Centrală și de Est în probleme de securitate și apărare? Pe SUA, pe NATO, pe UE sau… pe ele însele, adică prin relații sigure, de încredere, cu mari puteri din proximitate, cum este Rusia? Ori sunt posibile toate aceste variante, în același timp, soluție, de altfel, optimă și deloc oximoronică? 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.