Acuzatii
Deputatul si liderul crestin libanez Michel Aoun l-a acuzat pe fostul vicepresedinte sirian Abdel Halim Khaddam, trecut in opozitie in exil, ca este responsabil pentru mai multe asasinate comise in Liban. Khaddam, in varsta de 73 de ani, se afla in exil la Paris dupa ce a demisionat in luna iunie din administratia de la Damasc si a declansat o ofensiva mediatica pentru a obtine inlaturarea de la putere a presedintelui Bashar al-Assad, pe care il acuza de implicare in asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri.
Manifestatii
Cel putin o persoana a murit si alte cateva zeci au fost ranite, in urma interventiei fortelor de ordine impotriva catorva mii de manifestanti care protestau, in sudul Chinei, fata de exproprierea terenurilor. Violentele au izbucnit sambata seara, cand politia a intervenit cu bastoane electrice pentru a dispersa circa 20.000 de manifestanti veniti din mai multe sate ale municipalitatii Sanjiao, situata in provincia Guangdong. Acestia protesteaza de mai multe zile fata de rechizitionarea terenurilor fara plata unor indemnizatii corespunzatoare.
Vizita
Liderul nord-coreean, Kim Jong-Il, si-a continuat, ieri, vizita in China, in zona economica Shenzhen, in apropiere de Hong Kong, a anuntat televiziunea publica din Japonia, in timp ce informatii oficiale despre aceasta misterioasa vizita nu au fost date inca publicitatii.
Demisie
Presedintele instantei care il judeca pe Saddam Hussein si-a prezentat demisia in semn de protest fata de presiunile politice la care este supus, ridicand noi indoieli asupra capacitatii guvernului irakian sustinut de americani de a asigura desfasurarea unui proces corect. O sursa apropiata magistratului kurd Rizkar Amin a declarat ca oficialii tribunalului incearca sa il convinga sa renunte la demisie, dar acesta nu doreste sa mai faca parte din instanta care il judeca pe Saddam, deoarece a fost criticat de liderii siiti pentru ca ar fi prea permisiv cu acuzatii.
Deces
Emirul kuwaitian, seicul Jaber al-Ahmad al-Sabah, a murit, ieri, dupa o indelungata suferinta, la varsta de 78 de ani, iar printul mostenitor, care a fost desemnat succesorul sau, cu doi ani mai tanar, se afla de asemenea intr-o stare precara. Autoritatile au anuntat ca institutiile guvernamentale vor fi inchise timp de trei zile si au decretat o perioada de doliu national de 40 de zile.
Din greseala
Un ziarist britanic, fost ostatic timp de cinci zile in Irak, a fost eliberat, fiind gasit din intamplare de fortele americane in cursul unui raid asupra ascunzatorii unor rebeli. Phil Sands, in varsta de 28 de ani, corespondentul -Emirates Today- in Irak, a fost rapit de persoane inarmate, la 26 decembrie, intr-un cartier din Bagdad, in timp ce se afla in compania unui sofer si a unui translator. El a fost eliberat dupa cinci zile de militarii americani, care au patruns intr-un refugiu al rebelilor, fara a sti ca Sands este ostaticul acestora.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















