Atac
Un barbat a deschis focul, ieri, in interiorul Consulatului General al Italiei de la Lugano, in sudul Elvetiei, dar a fost imobilizat inainte de a se inregistra victime. Dupa ce a deschis focul, fara a rani pe nimeni, barbatul, care era intr-o stare de agitatie vizibila, a incercat sa urce la etajul la care se afla biroul consulului general. El a fost insa imobilizat de angajatii consulatului, care l-au predat ulterior politiei, potrivit sursei citate.
Insurgenta
Reteaua terorista al-Qaida si fostii sai protectori, talibanii, pregatesc o insurgenta extrem de puternica in zona tribala pakistaneza, potrivit unor oficiali locali si unor recente inregistrari video, infatisand operatiuni ale organizatiei al-Qaida. Potrivit surselor citate, miscarea de insurgenta este organizata in provincia tribala Waziristan, de pe teritoriul Pakistanului, unde trupele americane nu au acces, iar armata pakistaneza intervine foarte rar.
Non grata
Autoritatile din Kosovo au respins cererea presedinelui sarb, Boris Tadici, de a participa la funeraliile presedintelui Ibrahim Rugova, programate pentru astazi. Presedintele Boris Tadici -nu este binevenit la funeralii, mai ales in urma ultimelor sale afirmatii-, a declarat un oficial de rang inalt din Kosovo.
Liderul sarb si-a afirmat, luni, dorinta de a participa la eveniment, sustinand ca este normal ca presedintele Serbiei sa se deplaseze in Kosovo, -parte a integritatii teritoriale a Serbiei, si sa-si prezinte omagiile reprezentantului politic al poporului albanez-.
Oferta
Tarile arabe sunt dispuse sa discute despre eventuala trimitere a unor trupe in Irak dupa retragerea fortelor americane, insa doar daca vor primi o solicitare in acest sens din partea guvernului de la Bagdad, a declarat liderul Ligii Arabe, Amr Moussa. El a adaugat ca o forta militara araba nu ar fi plasata sub comanda americana si ca eventualele conditii pentru trimiterea de militari ar trebui decise separat de orice intelegeri dintre Washington si Bagdad pentru retragerea contingentelor americane si ale coalitiei.
Fara probe
Human Rights Watch sustine ca nu are probe concrete referitoare la existenta inchisorilor CIA in Romania si Polonia, in schimb dispune de suficiente informatii referitoare la cursele aeriene efectuate de avioane inchiriate de CIA. In plus, organizatia considera ca asigurarile secretarului de stat american Condoleeza Rice, cu privire la faptul ca SUA nu tortureaza detinuti, invocate de guvernele roman si britanic, nu ofera -protectie adecvata impotriva abuzurilor-.
Expulzare
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca analizeaza posibilitatea expulzarii celor patru presupusi spioni britanici deconspirati recent si ca are indoieli legate de eficienta unei asemenea masuri. -In ceea ce ma priveste, cred ca daca ii vom expulza pe acesti spioni, ni se vor trimite altii, poate mai inteligenti si pe care poate nu ii vom descoperi-, a afirmat presedintele rus, el insusi fost agent al serviciilor speciale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















