Home În Lume Peripetiile lui Bush in Europa

Peripetiile lui Bush in Europa

DISTRIBUIŢI

În ultima zi lucrărilor reuniunii la nivel înalt a G8, summit găzduit anul acesta de Germania, care deţine preşedinţia acestei prestigioase structuri, preşedintelui SUA, George W. Bush, i s-a făcut rău. O uşoară indispoziţie, au declarat reprezentanţii liderului de la Casa Albă. Un infarct, a decretat imediat postul de televiziune Al-Jazira. Bush a rămas în apartamentele care i-au fost rezervate de organizatorii întalnirii la varf în jur de o oră, după care s-a alăturat colegilor din G8. A fost o primă -păţanie-. A doua s-a consumat la Roma, unde preşedintele Bush a sosit sambătă, după trei ore petrecute în Polonia în compania şefului ţării gazdă, Lech Kaczynski. În drum spre ambasada SUA, limuza oficială s-a defectat. Ceva la motor, au explicat reprezentanţii instituţiei. Oricum, maşina s-a oprit în plin centrul capitalei italiene, nu departe de renumita fantană Trevi. Bush a fost, prin urmare, nevoit să schimbe autovehiculul. Surprizele nu s-au epuizat însă – noul automobil s-a dovedit prea mare pentru a intra pe porţile ambasadei americane. Ce-i de făcut ? Simplu: Bush a coborat din maşină şi a parcurs pe jos cei caţiva metri pană la reprezentanţa diplomatică. În sfarşit, la întalnirea de la Vatican cu şeful Bisericii catolice, Papa Benedict al XVI-lea, Bush i s-a adresat acestuia de mai multe ori cu formula -domnule- în loc de -Sanctitatea Voastră-. -Yes, sir-, a răspuns Bush la mai multe din întrebările adresate de Suveranul pontif. Locatarul de la Casa Albă a folosit aceeaşi expresie inclusiv când Papa l-a întrebat despre discuţiile lui de la Roma cu membri ai comunităţii catolice Sant*Egidio. Utilizarea formulei -domnule- a fost imediat catalogată drept gafă de jurnaliştii italieni, obişnuiţi cu formalismul Vaticanului. Presa a menţionat de asemenea atitudinea lejeră a lui George Bush, care a stat picior peste picior -în stil texan- în timpul întrevederii cu Papa. Trecand însă peste aceste momente care conferă o anumită particularitate vizitelor preşedintelui SUA, Bush a refuzat ieri, în Albania, -un dialog fără sfârşit- pe tema statutului provinciei Kosovo. El a declarat că Naţiunile Unite trebuie să acţioneze în prezent potrivit planului care acordă provinciei Kosovo independenţa sub supraveghere. -E timpul să ne referim la planul Ahtisaari-, a afirmat Bush.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.