Seful cabinetului de la Budapesta, Ferenc Gyurcsany (foto), a reusit prin doua remarce mai putin inspirate sa starneasca atat nemultumirea ambasadorului Arabiei Saudite, cat si reactii vehemente din partea opozitiei ungare.
Referindu-se la un meci de fotbal disputat saptamana trecuta intre nationalele Ungariei si Arabiei Saudite, premierul ungar a declarat ca 11-le autohton a dat dovada de mult curaj in confruntarea cu echipa de -teroristi-. Reactiile nu au intarziat sa apara, reprezentantul Riadului apreciind ca e greu de -inghitit un astfel de banc-, ca exprimarea a fost cam ofensiva si cat se poate de neinspirata, in timp ce ambasadorul Tunisiei a catalogat expresia drept o simpla gluma proasta. De asemenea, insarcinatul cu afaceri al Siriei nu a exclus varianta unui protest oficial. Gyurcsany s-a grabit apoi sa-si ceara scuze, recunoscand ca formularea sa, desi nu a fost dintre cele mai fericite, nu a fost rau intentioanta. Presa a fost cu atat mai atenta, cu cat premierul a facut aceasta remarca tocmai in ziua in care se aniversau 15 ani de la crearea formatiunii sale politice, Partidul Socialist Ungar. Si tot in aceeasi maniera, Gyurcsany a inscris inca o -perla- in evidentele celor care ii contabilizeaza gafele. Dupa ce Viktor Orban, cel mai important lider al opozitiei, l-a criticat pentru felul in care gestioneaza bugetul, seful cabinetului budapestan a raspuns ca respectivul politician are trei variante: sa ceara reducerea cheltuielilor sociale, sa propuna cresterea impozitelor sau, pur si simplu, -sa isi tina gura-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















