
Reformele propuse de regimul președintelui egiptean Hosni Mubarak pentru ieșirea din criza politică în care se află țara sunt insuficiente, au declarat duminică Frații Musulmani, prima forță de opoziție din Egipt.
Proiectul de înființare a unui comitet format din puterea în exercițiu și opozanți pentru pregătirea unor reforme constituționale este „insuficient“, a declarat Mohamed Mursi, un oficial de rang înalt din cadrul Fraților Musulmani.
Participanții la dialogul între regim și opoziție, inclusiv Frații Musulmani – primul contact public între putere și această mișcare de peste 50 de ani – au convenit duminică să înființeze un comitet pentru pregătirea unor amendamente la Constituție până în prima săptămână din martie, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului Magdi Radi.
Potrivit lui Radi, participanții au convenit asupra unei tranziții pașnice a puterii bazate pe Constituție.
Un comunicat citit de Radi propune ridicarea restricțiilor impuse presei, deschiderea unui birou destinat primirii de plângeri privind prizonierii politici și respingerea oricărei ingerințe străine în afacerile egiptene.
„Suntem în fața unei noi realități, regimul a căzut, de aceea am mers la dialog“, a justificat Mursi.
Frații Musulmani, care inițial au făcut din plecarea lui Mubarak o condiție pentru dialog, au afirmat că vor să transmită direct revendicările poporului pentru a vedea cât de serioși sunt liderii.
S-a decis, de asemenea, în cadrul reuniunii, ridicarea stării de urgență imediat ce starea de securitate se va ameliora și înaintea organizării oricăror alegeri, urmărirea corupților, deschiderea unei anchete privind responsabilii de haosul privind securitatea, a comanditarilor și a autorilor focurilor de armă împotriva tinerilor și judecarea lor imediată.
„Am intrat în acest dialog pe picior de egalitate cu cealaltă parte, puterea, iar manifestațiile vor continua până când cererile vor fi satisfăcute“, a avertizat mișcarea.
Protestatarii vor pleca odată cu Mubarak
Piața Tahrir din Egipt era ocupată în continuare, luni dimineață, de mii de protestatari care cer demisia președintelui Hosni Mubarak.
Unii protestatari au dormit lângă tancurile armatei, care blochează accesul în Piață, pentru a împiedica plecarea vehiculelor.
Manifestanții se tem că plecarea armatei ar conduce la noi atacuri din partea susținătorilor lui Mubarak. În plus, există riscul ca armata să intervină pentru eliberarea Pieței Tahrir. Protestatarii au blocat luni intrarea funcționarilor în clădirea „Mugama“, un impozant edificiu guvernamental situat în Piața Tahrir. Ei susțin că au capturat o persoană care dorea să dea foc acestui simbol al statului pentru a atribui actul demonstranților. Mai mult, persoane neidentificate au lansat ieri patru rachete spre o cazarmă a poliției din orașul egiptean Rafah (Peninsula Sinai), la granița cu Fâșia Gaza.
De asemenea, grupurile de tineri musulmani aflate la originea revoltei contra președintelui Mubarak au format o coaliție, dând asigurări că nu vor pune capăt ocupației din Piața Tahrir până când liderul egiptean nu demisionează.
Președintele american, Barack Obama, și-a reiterat duminică speranța că în Egipt va fi instalat un guvern reprezentativ, în urma unei tranziții ordonate și semnificative. Mai mulți oficiali și experți israelieni denunță atitudinea Statelor Unite față de protestele din Egipt, afirmând că lipsa de susținere față de președintele Hosni Mubarak riscă să aibă consecințe grave în Orientul Mijlociu. Totodată, secretarul american de Stat, Hillary Clinton, i-a explicat sâmbătă seara premierului egiptean Ahmed Shafik, în cadrul unei convorbiri telefonice, că hărțuirea și arestarea jurnaliștilor trebuie să înceteze, în timp ce forțele de securitate din Egipt continuau să dețină ziariști și militanțI pentru drepturile omului.
Tensiunile din regiunea egipteană au consecințe și pe plan economic, prețul barilului de petrol Brent din Marea Nordului depășind luni 100 de dolari din cauza temerilor privind extinderea tulburărilor din Egipt în alte state din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Un oficial din Kuweit a avertizat că prețul barilului de țiței ar putea depăși 110 dolari dacă turbulențele din Egipt continuă, în timp ce Venezuela și-a exprimat temerile că barilul de petrol ar putea depăși 200 de dolari dacă se va închide Canalul de Suez.
Între timp, Franța a decis să suspende vânzarea de arme și gaze lacrimogene către Egipt. În prezent, SUA sunt cel mai mare furnizor de arme către Egipt, iar în perioada 2005 – 2008 au livrat țării armament în valoare de 4,8 miliarde de dolari.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















