Home În Lume Republicanii au pierdut Senatul

Republicanii au pierdut Senatul

DISTRIBUIŢI

Pana in urma cu doua zile, despre existenta oraselului Burlington nu stia aproape nimeni nimic, cu exceptia, poate, a faptului ca se afla intr-o zona extrem de pitoreasca, undeva in nordul statului Vermont. Iata insa ca mica localitate populata aproape in totalitate de yankees (cei care-si revendica originea pur americana) a fost scoasa din anonimat si trimisa in cartile de istorie, dupa ce unul dintre senatorii republicani a decis sa-si paraseasca partidul si sa devina independent. Decizia senatorului Jim Jeffords, anuntata intr-o conferinta de presa desfasurata joi la pranz la Hotelul -Radiston- din Burlington, este considerata la Washington cea mai importanta miscare politica din acest an, eclipsand orice alt eveniment. Ultimele doua zile au fost deosebit de agitate in capitala americana, iar comentatorii au urmarit cu sufletul la gura miscarile actorilor politici si anunturile surprinzatoare care se succedau din ora in ora. Povestea -dezertarii- republicane (repetata ore in sir de toate canalele de televiziune) este foarte simpla. Jim Jeffords, aflat la al treilea mandat ca senator republican, a decis ca partidul a devenit prea conservator si a hotarat sa renunte la calitatea de membru al GOP (Grand Old Party – cum este cunoscuta tabara republicana), imbratisand varianta independetei. Analistii sunt insa categorici: Jeffords este cu sufletul si, mai ales, cu votul alaturi de democrati, a caror politica liberala se potriveste de minune cu conceptiile sale in favoarea avortului si a controlului armelor de foc. Democratii vor castiga astfel un vor in Senat (50 democrati, 49 republicani si un independent), preluand controlul asupra Camerei Superioare a Congresului de la Washington dupa sapte ani de dominatie absoluta a republicanilor. Rezultatul? Planurile echipei Bush sunt puse in mare cumpana, incluzand aici proiectatele reduceri de taxe, intentiile de foraj in Alaska si constructia de centrale nucleare. La fel de importante vor fi si schimbarile din fruntea unor comisii senatoriale, unde republicanii vor fi inlocuiti, cu siguranta, de adversari democrati, dar si posibilele refuzuri democrate de a aproba numirea unor judecatori conservatori. Tom Daschle, senator democrat din South Dakota, va deveni noul lider al majoritatii democrate, el anuntand deja ca partidul sau va declansa o ofensiva de proportii, prin care se urmareste alocarea de sume importante pentru scoli, asigurari sociale, medicale si sprijinirea marilor orase in care imigrantii si minoritatile (simpatizanti traditionali ai democratilor) constituie forte puternice.

Pe de alta parte, interesante au fost miscarile politice care au inconjurat anuntul senatorului din Vermont. Republicanii au incercat pana in ultima clipa sa-l convinga sa ramana in partid, iar o delegatie de 11 lideri ai GOP i-a oferit chiar un post in conducerea formatiunii. Jeffords a refuzat insa, iar analistii nu se sfiesc sa afirme ca el a taxat astfel comportamentul -arogant- pe care Casa Alba l-a avut fata de el in trecut, cand Administratia a -uitat- sa-l invite la o ceremonie consacrata profesorilor din Vermont sau a refuzat sa-l sprijine intr-o serie de initiative economice. Miercuri si joi, policieni republicani aflati la Washington aratau -ca si cand ar fi participat la o inmormantare-, mi-a declarat unul dintre liderii GOP aflati in cladirea Capitoliului, ceea ce spune totul despre importanta miscarii lui Jeffords. Cu un Senat dominat de democrati, pentru presedintele Bush, lunile care vor urma se anunta extrem de dificile…

Adrian Novac

Washington

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.