Acasă În Lume Rusia a început operațiunea de curățare a armatei ucrainene din Crimeea

Rusia a început operațiunea de curățare a armatei ucrainene din Crimeea

DISTRIBUIȚI

Dacă până acum nu s-au produs incidente majore, după anexarea Crimeei la Rusia militarii ruși au schimbat tactica și au trecut la deschiderea focului și luarea de prizonieri în cazul militarilor ucraineni care au refuzat să se predea autorităților separatiste. Încă din dimineața zilei de ieri, forțele ruse au luat cu asalt o bază militară ucraineană la Feodosia, în Crimeea, o operațiune în cursul căreia mai mulți pușcași marini ucraineni au fost răniți, iar alți 60-80 capturați, relatează Kiev Post. Operațiunea a fost efectuată cu ajutorul blindatelor ușoare și elicoptere și au fost auzite focuri de armă, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării. Mai multe camioane care transportau militari ucraineni, cu mâinile legate, au părăsit baza două ore mai târziu. „Comandantul de batalion Dmitro Deliatnițki și adjunctul său Rotislav Lomtev au fost trântiți la pământ și au fost loviți cu picioarele la nivelul feței. Ulterior ei au fost conduși la bordul unui elicopter către o direcție necunoscută“, a anunțat ministerul într-un comunicat. Potrivit ministerului, rușii au prezentat drept condiție în vederea eliberării militarilor reținuți „plecarea ofițerilor ucraineni din Crimeea către Ucraina continentală“. De asemenea, forțele ruse au acționat și împotriva marinei ucrainene. O vedetă rusă a lansat luni un asalt asupra navei de debarcare ucrainene „Konstantin Olșanski” pe lacul Donuzlav, în vestul Peninsulei Crimeea, teritoriul anexat recent Federației Ruse. La apropierea ambarcațiunii ruse, au fost auzite tiruri și un nor de fum s-a ridicat în fața navei ucrainene, potrivit relatării agenției de presă franceze. Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea a indicat că este vorba de o perdea de fum lansată de echipaj.

Kievul bate în retragere

Ca urmare a acestor atacuri, autoritățile de la Kiev au decis ieri retragerea trupelor din Peninsula Crimeea. „Consiliul pentru Securitate Națională și Apărare a ordonat Ministerul Apărării să redesfășoare unitățile militare care se află în Crimeea“, a declarat președintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov în fața liderilor grupurilor parlamentare. Anunțul lui Turcinov marchează o schimbare de poziție a autorităților ucrainene, care au autorizat anterior militarii să deschidă focul pentru a-și apăra bazele din Crimeea, ocupată de peste trei săptămâni de trupe ruse.
Însă decizia finală aparține comandanților de pe teren. Controlul asupra bazelor a fost preluat de către ruși practic fără confruntări militare. Forțe ruse și proruse au preluat controlul în ultimele zile și asupra mai multor nave din flota ucraineană, care are cele mai multe porturi pe peninsulă. Casa Albă s-a declarat ieri îngrijorată de prezența masivă a trupelor ruse la granița de est a Ucrainei. „Suntem foarte îngrijorați de riscul escaladării crizei în estul și sudul Ucrainei din cauza prezenței trupelor ruse. Washingtonul urmărește îndeaproape situația“, a precizat Ben Rhodes, consilier-adjunct pentru Securitatea Națională al președintelui Barack Obama prezent la Haga, unde are loc un summit pe tema securității nucleare. La eveniment participă și președintele Traian Băsescu care a avut discuții informatele, atât cu liderul american, Barack Obama, cât și cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

Mădălin Necșuțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.