Dmitri Medvedev, seful administratiei presedintelui Vladimir Putin (foto), a declarat ca Rusia ar putea disparea ca stat unitar, daca nu vor fi luate masuri ferme de consolidare a elitelor tarii.
-Daca nu vom reusi sa consolidam elitele, Rusia poate disparea ca stat unitar. In ultimii ani s-a reusit o intarire a unitatii statului. Dar daca vom slabi ritmul, daca ne vom culca pe o ureche, lasand lucrurile sa evolueze la voia inertiei, consecintele ar putea fi cu adevarat odioase. Colapsul Uniunii Sovietice s-ar putea dovedi o joaca de copii comparativ cu o eventuala prabusire a Rusiei. Iar de suferit vor suferi toti, noi, dar si vecinii nostri, mai apropiati sau mai indepartati-, a avertizat Medvedev, intr-un interviu publicat ieri de saptamanalul de analiza -Ekspert-. Numerosi analisti sunt de parere ca destramarea Rusiei ar putea incepe din Caucazul de Nord, o zona catalogata de consilierul prezidential Aslanbek Aslahanov drept -cea mai vulnerabila din punctul de vedere al dezmembrarii- federatiei. Desi, spune Aslahanov, -tavalugul ruperii Rusiei ar putea porni din orice colt al tarii-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















