Acasă În Lume Scutul: o nouă șansă, nu o victorie

Scutul: o nouă șansă, nu o victorie

DISTRIBUIȚI

Alternativa oferită de mamele spartane fiilor lor plecați în luptă, Cu scut sau pe scut, este prea tranșant ultimativă, dar, prin participarea sa la scutul spațial american din Europa, România intră într-un joc global de mare complexitate și cu multe necunoscute (pentru București în orice caz). Un joc grav, nu neapărat în sensul de periculos, deși… Grav, adică de mare responsabilitate, pentru că angajează securitatea națională, cu tot ce implică ea – avantaje, certe sau eventuale, dar și riscuri, costuri, sacrificii.
Parteneriatul strategic cu SUA nu ne obligă să acceptăm invitația președintelui Obama, dar nici nu am putea-o declina, politicos și netemeinic argumentat. În mod firesc, șeful statului și CSAT au dat un prim răspuns pozitiv, după care urmează să se pronunțe și Parlamentul, ba poate și poporul, printr-un referendum. Oricum, decizia finală nu poate fi luată pripit sau cu celeritate, cum se spune mai nou. Și așa România este primul stat care a dat un răspuns inițial prompt și entuziast. De ce alți aliați strategici ai SUA, parteneri și ei în NATO, ca Turcia sau Grecia, sau Bulgaria, țări de prin preajma noastră, nu ne-au luat-o înainte, de ce în Polonia, Cehia, Ungaria, varianta inițială a scutului nu a prea fost pe placul populației? E de reflectat.
Apoi, securitatea națională a României este parte a securității din arealul NATO, conform faimosului principiu al muschetarilor, n-ar trebui oare consultați și acești aliați înainte de a se lua decizia finală în ce ne privește? De fapt, avem oare voie să luăm o asemenea decizie și fără a trata și cu ei?
Despre noua variantă de scut nu știm mare lucru, nu știe nici măcar ministrul rus de Externe, care a cerut public detalieri Washingtonului. Nostim este (dacă poate fi ceva nostim într-o problemă atât de serioasă) că în timp ce mai toți analiștii occidentali s-au arătat surprinși de vestea dată de președintele Băsescu, colegii lor ruși nu sunt surprinși sau cel puțin așa susțin. Sunt rușii mai bine informați?
La noi, politicienii și comentatorii exprimă aprecieri felurite, dar preponderent favorabile. Unii vorbesc, triumfalist, de o victorie a politicii externe a țării, ceea ce într-un fel e adevărat, căci arată încrederea puternicului aliat american în România. Dar într-o victorie câștigi ceva. Prin scut câștigăm, de fapt recuperăm, securitate, adică acea securitate care e necesară pentru că se vor ostiliza relațiile cu Iranul, cu Rusia, tocmai din cauza prezenței militare americane pe teritoriul național și a participării la scutul antirachetă american. Vom avea o umbrelă de securitate, se susține. Dar poate nu era nevoie să ne expunem ploii. Prin scut, redobândim coeficientul de securitate pe care nu l-am fi pierdut dacă n-am avea scutul, dar, în plus, ne mai încărcăm și cu riscuri suplimentare, mai pierdem și altele. Fără scut, de pildă, poate că Iranul ar fi intrat în proiectul Nabucco, iar în relațiile cu Rusia n-ar fi intervenit încă un impediment. Se afirmă că scutul va da mai multă forță de negociere Bucureștiului atunci când tratează cu Moscova. Ei aș, de parcă s-ar apropia vreun deget românesc de butoanele sistemului american antirachetă.
Lucrurile sunt însă mai nuanțate. Mai corect ar fi să vorbim nu de o victorie, ci de o șansă, de o nouă șansă în relațiile cu Statele Unite. Negocierile româno-americane pe tema scutului, foarte importante, sunt totuși stricte, punctuale, de altfel nu se vor purta la nivel foarte înalt. Ansamblul relațiilor bilaterale cu SUA este, însă, ori ar trebui să fie, mult mai cuprinzător. România se globalizează excelent, în paradigma americană, dar mai ales militarmente. Dacă, pe relația cu SUA, am ajunge la un nivel similar și în ce privește investițiile (Bechtel? Ford, pe care îl ajutăm?), și tehnologiile, și informatica, și libertatea de mișcare (vezi problema vizelor SUA pentru cetățenii români), într-un context frăgezit de acceptarea scutului, atunci, da, se merită și riscurile, poate și costurile, pentru noi, ale proiectului.
Comentariile neoficiale din Rusia pe marginea proiectului scutului din România sunt, și ele, foarte diverse și merg de la ironii la puneri în gardă, trecând și prin constatări de genul Nimic deosebit. Reacția oficială a Moscovei e însă cât se poate de clară. Întâmplător sau nu, la numai o zi după știrea de la Cotroceni, președintele Medvedev a aprobat Noua doctrină militară a Rusiei, care califică drept principale amenințări la adresa Rusiei extinderea NATO și sistemele de apărare antirachetă. România este implicată în ambele situații. De aceea, decizia românească privitoare de scut e prea importantă pentru a se limita la impulsuri de genul americanofiliei naive sau al rusofiliei rudimentare, căci sunt angajate aici chiar statutul și marja de acțiune ale României în lume, și pentru mult timp de acum înainte.
În dezbaterea națională ce va avea loc probabil în materie, nu-și au locul nici disputele partizane, pătimașe, între partide, între lideri, nici simpatiile și resentimentele  mai vechi sau mai noi ale elitelor sau muritorilor de rând. O judecată la rece, pe ce se știe, pe ce se poate prevedea sau bănui, pe ce servește interesul național, e singura formulă la îndemână pentru a se găsi răspunsul la sfidarea atât de angajantă căreia îi facem față.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.