Home În Lume Sinagogile, luate cu asalt

Sinagogile, luate cu asalt

DISTRIBUIŢI

Dupa mai multe ultimatumuri date celor aproape 2.000 de colonisti evrei baricadati in interiorul sinagogilor din Kfar-Darom si Neve Dekalim, aceasta din urma fiind cea mai mare din Fasia Gaza, trupele israeliene au luat cu asalt cladirile. Unul cate unul, opozantii planului de evacuare a teritoriilor palestiniene au fost scosi afara si urcati in autobuze: mame cu copii in brate, tineri si varstnici. Toti cu lacrimi in ochi.

Un spectacol trist si dureros. Si pentru cei fortati sa plece, si pentru cei obligati sa duca la indeplinire aceasta misiune de retragere unilaterala, pentru care au fost mobilizati aproape 40.000 de militari si forte de ordine. -Nu-i expulzati pe evrei-, striga multimea, implorandu-i pe soldatii israelieni. Pentru a-i domoli pe nationalistii evrei, au fost folosite tunuri de apa si nisip aruncat peste uleiul turnat de opozanti la intrarea in sinagoga de la Neve Dekalim, devenit un adevarat bastion al rezistentei colonistilor. Nu au existat morti. Nici macar raniti. Dar cu siguranta aceste zile nu vor fi uitate usor in Israel. Se spune ca actiunea de evacuare a colonistilor din implantatiile evreiesti se va incheia pana la sfarsitul lunii august.


Dupa 38 de ani, israelienii parasesc Fasia Gaza. Pentru multi a fost frustranta si de neinteles decizia premierului Ariel Sharon. Nici clasa politica israeliana nu s-a acomodat usor cu acest demers privit deseori ca o infrangere in fata palestinienilor, dar considerat in acelasi timp pas esential pentru ducerea la indeplinire a -foii de parcurs-, acel plan international de pace ce prevede crearea unui stat palestinian independent. Sharon crede ca numai astfel Israelul se va putea intari. Oricum, dupa ce retragerea din Fasia Gaza va lua sfarsit, va incepe evacuarea a patru colonii din Cisiordania. Apoi se va ridica Zidul despartitor. Ca o uriasa bariera intre un episod al istoriei si altul.

Furie si disperare

Timpul va demonstra, cu siguranta, daca hotararea lui Sharon s-a dovedit corecta. Si daca uriasul paravan dintre Israel si pamanturile palestiniene va reusi sa opreasca violentele, va pune punct celei de-a doua Intifade. Foarte multi se indoiesc. Si au, in ultima instanta, motive. Nu mai departe de miercuri, un colonist a ucis patru palestinieni. Temandu-se de o replica, autoritatile de la Ierusalim au condamnat gestul calificat drept o manifestare a furiei si disperarii. Pentru moment, reactia palestinienilor a fost destul de calma. Dar… Desigur, supararea este, acum, umbrita de bucuria plecarii israelienilor. Dar dupa ce lucrurile se vor linisti, cineva isi va aduce aminte nu doar de atacul de miercuri, ci de toti anii de confruntari. -Ar trebui sa va fie rusine, este o sinagoga aici. Aici lumea se roaga!-. Cu aceste cuvinte i-au intampinat colonistii evrei pe soldatii israelieni veniti sa-i dea afara.

Colonii distruse

Potrivit postului public de radio, armata urma sa inceapa aseara distrugerea coloniei de la Kerem Atsmona. Vor urma cele de la Rafiah Yam, Gan Or si Peat Sade. Probabil, duminica. Toate sunt deja pustii. Se va trece cu buldozerul, care va sterge tot. Desi casele parca-si asteapta locatarii. Oamenii nu au reusit sa ia tot: unii strictul necesar, altii ceva mai mult. Oricum, cei care au plecat de buna voie beneficiaza de compensatii. Cei evacuati cu forta nu vor beneficia de nimic. Va trebui sa ia totul de la cap. Surse ale armatei si politiei au indicat ieri ca 70% din cei 8.000 de colonisti din Fasia Gaza au fost evacuati din totalul de 21 de implantatii.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.