Artisti
Actorii Vanessa si Corin Redgrave isi vor lansa oficial propriul partid politic, pentru a denunta incalcarile drepturilor omului de catre guvernul lui Blair si a cere retragerea trupelor britanice din Irak. -Ne vom ocupa de problemele pe care le reprezinta razboiul din Irak, dar nu vom neglija nici alte aspecte precum dreptul la azil, pensionarea, alocatiile familiale sau locuintele-, a declarat actorul in varsta de 65 de ani, activ de mai multa vreme pe scena politica. Tatal Corinei si al Vanessei, actorul britanic Michael Redgrave, s-a aflat, la vremea sa, pe lista neagra a BBC pentru simpatiile sale comuniste.
Si cehii renunta
Presedintele ceh, Vaclav Klaus, a semnat ieri legea prin care, dupa 136 de ani, se pune capat serviciului militar obligatoriu din aceasta tara. Seful de stat si-a mai exprimat dorinta ca pe data de 22 decembrie, atunci cand ultimii soldati in termen isi vor incheia stagiul, sa ii salute in mod personal intr-un cadru oficial. Prin urmare, incepand de anul viitor, din armata ceha vor face parte doar soldati profesionisti, iar reintroducerea serviciului militar obligatoriu va fi posibila doar in cazul in care tara va fi implicata intr-un razboi. Totodata, din 2005 numarul persoanelor angajate in armata se va reduce de la 44.000 la 35.000.
Infectie
Doctorii au depistat in sangele unui numar din ce in ce mai mare de militari americani raniti in Orientul Mijlociu semnele unei boli extrem de rare. Analizele au aratat ca peste 100 de soldati au fost infectati cu o bacterie numita Acinetobacter baumannii, peste 80 din acestia facand parte din contingentele care au actionat in Irak si in Afganistan. Reprezentantii Centrului American pentru Controlul si Prevenirea Bolilor au subliniat ca, in mod normal, spitalele militare inregistreaza anual un singur caz de astfel de boala.
Descoperit
Trupele americane sustin ca au depistat in orasul irakian Fallujah cartierul general al iordanianului Abu Musab al-Zarqawi, adaugand insa ca teroristul a reusit sa fuga din localitate inainte de inceperea operatiunilor militare. Puscasii marini care au patruns in cladire au descoperit scrisori care circulau intre al-Zarqawi si colaboratorii sai, dispozitive explozive, computere, acte de identitate, un pasaport sudanez si echipamente medicale ale Crucii Rosii. Unele hartii aveau antetul fostului dictator Saddam Hussein. Gruparea condusa de al-Zarqawi este considerata responsabila pentru comiterea mai multor atacuri si pentru executarea a numerosi ostatici. Distrugerea bazei rebelilor din oras a fost unul dint obiectivele ofensivei de la Fallujah.
Rearestat
Autoritatile spaniole au retinut pentru a doua oara un reporter de origine siriana care lucra pentru postul de la televiziune al-Jazeera, acuzat anul trecut ca ar fi strans fonduri pentru Al-Qaida si eliberat ulterior pe cautiune. Tayseer Alouni este cetatean spaniol si a fost retinut de autoritati in timp ce se indrepta spre casa sa, oficialii de la Madrid temandu-se ca jurnalistul ar putea parasi tara dupa ce aflase ca va fi adus in fata justitiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















