Curtea de Apel din Kiev a autorizat luni redeschiderea unei proceduri judiciare împotriva fostului premier Iulia Timoșenko, suspectată de deturnare de fonduri în perioada în care conducea consorțiul Sistemelor Energetice ale Ucrainei, a anunțat partidul său pe site. Poliția fiscală o acuză pe Timoșenko de utilizarea în scopuri personale a unui card bancar de serviciu emis pe numele consorțiului. Potrivit substitutului procurorului general al Ucrainei, Renat Kuzmin, Timoșenko a cheltuit peste un milion de dolari din banii firmei pentru a cumpăra bijuterii și haine de blană.
Ancheta referitoare la acest aspect, precum și alte investigații în cazuri similare, fuseseră închise în primă instanță la începutul anului 2005, după victoria „revoluției portocalii”, odată cu venirea suspectei în fruntea guvernului ucrainean. Investigațiile au fost redeschise însă în 2011, la câteva zile după condamnarea fostului premier la șapte ani închisoare pentru depășirea competențelor în timpul semnării contractelor cu Rusia în domeniul gazelor. De această dată, Curtea de Apel a decis să reunească toate procedurile într-un singur dosar. „Nu acceptăm, evident, această decizie și o vom ataca la Curtea de Casație”, a declarat avocatul lui Timoșenko.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















