Home În Lume Transportatorii americani de arme atomice, predispuși la consumul de alcool

Transportatorii americani de arme atomice, predispuși la consumul de alcool

DISTRIBUIŢI

Funcționarii americani însărcinați cu transportul armelor atomice sunt, uneori, în stare de ebrietate în timpul programului, potrivit unei anchete a Departamentului Energiei, care a înregistrat 16 incidente legate de consumul de alcool în ultimii trei ani. Statul federal a luat măsuri de luptă contra consumului de alcool în råndul funcționarilor și stagiarilor din cadrul acestei administrații, dar grijile resimțite de anumiți responsabili ai Office of Secure Transportation (OST) și numărul de incidente legate de alcool în ultimii trei ani arată că ar putea fi necesare măsuri suplimentare. Potrivit noilor reguli impuse șoferilor din cadrul OST, aceștia au interdicția de consuma alcool cu opt ore înainte de intrarea în serviciu și le este interzis să dețină bere sau alcool dincolo de un nivel rezonabil pentru consumul personal.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.