Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit pe Pământ la bordul unei capsule ruseşti Soyuz care a aterizat în siguranţă în Kazahstan. În timpul celor 167 de zile petrecute în spaţiu, cei trei au povestit pe Twitter şi pe bloguri experienţele prin care au trecut.
Reid Wiseman, Alexander Gerst şi Maksim Suraev au trăit timp de aproape şase luni în spaţiu. Cu câteva zile înainte să părăsească Staţia Spaţială Internaţională, astronauţii au făcut publice imagini cu experienţele trăite în imponderabilitate.
Cât timp sunt în spaţiu, astronauţii pot pierde aproximativ 1% din masa osoasă în fiecare lună, mușchii se atrofiază, inima slăbește, iar ei pot pierde 22% din sângele din corp. În luna septembrie, un nou echipaj format din trei membri a ajuns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre ei se află şi rusoaica Eleva Serova, prima femeie care a ajuns în spaţiu după o pauză de 17 ani. Misiunea numită Expedition 41 va dura tot 6 luni.