Presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, se va deplasa, la 22 februarie, la sediul NATO de la Bruxelles pentru a se intalni cu liderii Aliantei Nord-Atlantice, inclusiv cu presedintele american, George W. Bush, au confirmat ieri surse oficiale. Vizita survine in urma unei cereri formulate de Kiev. In timpul campaniei electorale de anul trecut, Iuscenko s-a angajat, printre multe altele, sa duca Ucraina in NATO, declaratie care a generat o adevarata panica la Moscova. Ceea ce nelinisteste in mod deosebit autoritatile Rusiei nu este atat perspectiva ca bazele Aliantei sa ajunga extrem de aproape nu de granite, ci chiar de Moscova, cat soarta flotei din Marea Neagra si colaborarea militara cu Ucraina. Deja la Kiev s-au auzit voci care cer reducerea perioadei de stationare a flotei la Sevastopol, care expira in 2017. Drept chirie, Rusia plateste anual 100 milioane de dolari si accepta, mereu, sa reesaloneze datoria de miliarde de dolari acumulata de Ucraina pentru importurile de gaze naturale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















