Acasă În Lume Washingtonul cere Moscovei să înceteze sprijinul acordat separatiștilor

Washingtonul cere Moscovei să înceteze sprijinul acordat separatiștilor

DISTRIBUIȚI

Secretarul de stat american, John Kerry, a cerut marți Moscovei să înceteze să îi mai susțină pe separatiștii proruși din Ucraina, în timp ce țările occidentale au amenințat Rusia cu noi sancțiuni, notează AFP, potrivit Agerpres.

În cursul unei discuții telefonice avute cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Washington ‘și-a exprimat profunda îngrijorare în fața refuzului separatiștilor susținuți de Rusia de a lua măsurile necesare’ care să permită prelungirea armistițiului.

Conform sursei citate, John Kerry ‘a subliniat că este important să se ia măsuri care să ducă la reducerea’ tensiunilor și a reafirmat sprijinul acordat de Washington guvernului de la Kiev, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat.

De asemenea, el a reamintit că Statele Unite și aliații Ucrainei ‘vor continua să exercite presiuni asupra Rusiei pentru ca aceasta să înceteze să îi mai susțină și să trimită arme separatiștilor’ și ca să acționeze mai mult pentru restabilirea ordinii la graniță, potrivit documentului citat.

Washingtonul mai cere Moscovei ‘să lanseze un apel separatiștilor pentru a depune armele, a preda guvernului ucrainean posturile de frontieră pe care le controlează și a elibera toți ostaticii’.

Kievul și-a reluat marți operațiunile militare împotriva rebelilor din est, după ce a anunțat că nu prelungește armistițiul decretat unilateral, mai scrie Agerpres.

Ucraina și aliații săi îl acuză pe președintele rus, Vladimir Putin, că îi înarmează și finanțează pe separatiști de la răsturnarea de putere în februarie a președintelui prorus Viktor Ianukovici.

Kremlinul dezminte că îi înarmează pe insurgenți, însă rămâne sub amenințarea unor sancțiuni suplimentare ce ar afecta de această dată sectoare cheie ale economiei sale, domeniul energetic și cel financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.