Argentina de miercuri a retrait la scara mica haosul din decembrie anul trecut, cand prabusirea economica a tarii a scos populatia in strada, antrenand demisia presedintelui si o criza inca nerezolvata, apreciata drept cea mai grava din istoria statului sud-american.
In contextul devalorizarii rapide a monedei nationale si al conditiilor economice din ce in ce mai grele (rata somajului a ajuns la 25%), zeci de mii de argentinieni au participat miercuri, ziua protestelor, la o serie de manifestatii in toate orasele tarii, indreptate impotriva guvernului si a modului deficitar in care acesta incearca rezolvarea problemelor economice.
Fara violenta!
In majoritate pasnici, manifestantii au marsaluit aproape toata ziua, blocand mare parte a cailor de acces, pentru ca seara mii de protestatari sa se adune in fata palatului prezidential din Buenos Aires, unde au ars efigii ale actualului sef al statului, Eduardo Duhalde, si si-au exprimat nemultumirea cu privire la politica FMI – apreciata drept una dintre cauzele colapsului economic.
Violentele au fost o raritate. Doar in provincia Entre Rios, cladirea guvernamentala a fost atacata cu un cocktail Molotov. In rest, fortele de securitate nu au avut altceva de facut decat sa monitorizeze cu atentie grupurile de manifestanti.
Jocul politic al austeritatii
Iesiti in strada la apelul celei de-a treia mari uniuni sindicale a tarii, CTA, argentinienii au reusit sa se puna de acord cu privire la sursa nemultumirii lor – o clasa politica corupta, reducerea cheltuielilor bugetare si Fondul Monetar International -, dar nu se pot decide asupra urmatorilor pasi pe care ar trebui sa ii faca pentru a rezolva o parte din problemele presante care au dat peste cap economia Argentinei, comenteaza BBC.
Unii dintre nemultumiti vor alegeri anticipate, altii insista ca nu are sens, dat fiind ca nu a mai ramas nici un politician necorupt.
Confruntat cu nemultumirea populara, presedintele Eduardo Duhalde continua programul de reducere a cheltuielilor publice si schimbare a legislatiei, cerut de FMI, care presupune printre altele semi-inghetarea economiilor bancare ale argentinienilor, masura greu de inghitit de cei care si-au vazut deja conturile ciuntite dupa renuntarea la paritatea peso-dolar.
Marea problema a presedintelui este incapacitatea de a obtine sprijinul intregii clase politice, fara de care nu poate merge mai departe cu implementarea masurilor de austeritate.
De altfel, la inceputul saptamanii, presedintele ameninta cu demisia, in cazul in care nu obtine acordul guvernatorilor pentru punerea in aplicare a masurilor marca FMI. Amenintarile sale nu s-au finalizat insa, dupa ce a reusit sa convinga o parte a clasei politice de necesitatea de a trece peste ratiunile electorale si a satisface cererile FMI, singura institutie internationala dispusa sa imprumute Argentinei o suma considerabila pentru a trece de hopurile economice.
Potrivit presei internationale, politicienii de la Buenos Aires s-au lasat in cele din urma convinsi, remarcand o tendinta de slabire a protestelor, transformate in ultimele sase luni in rutina zilnica. Desi raspandite in intreaga tara, miscarile populare de miercuri au fost lipsite de forta, apreciaza corespondentul BBC, multimea adunata in fata cladirii Congresului din Buenos Aires fiind mai degraba o imagine palida a lipsei de incredere si de speranta, care ii caracterizeaza acum pe cetatenii de rand ai Argentinei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















