Acasă Lumea-i Cum Este Cauzasii vechi si noi

Cauzasii vechi si noi

DISTRIBUIȚI

Se povesteste ca intre stapanul din fruntea tarii si principala forta a puterii se isca o cearta, razvratitii de vaza se plang la puternicul ocrotitor de peste granita iar acesta ii scapa pe data de stapanul nedorit. Suna cunoscut, nu-i asa? Numai ca faptele s-au intamplat daca nu chiar “la o mie patru sute”, cum scria Eminescu, ceva mai incoace, in 1512. Domnitorul Vlad cel Tanar i-a certat si amenintat aprig pe boierii Craiovesti, acestia l-au parat la pasa de Nicopole, care a sosit degraba, s-a batut cu Voda  si “i-au taiat pasa capul, supt un par in Bucuresti” (deci sub un pom, nu la un zid, si la Bucuresti, nu la Targoviste). Cu aceasta insemnare, de acum cinci sute de ani si mai mult, se deschide antologia “Cronica Bucurestilor, intocmita, din document si sentiment, de Gheorghe Parusi”, cum sta scris pe coperta cartii aparuta la Editura Compania. O carte care trece, si ea, aproape neluata in seama de cronicarii pe trend ai zilei, ca atatea alte carti, nu doar bune, ci de-a dreptul pasionante, cum este si cea la care facem acum vorbire.
Cronica alcatuita de carturarul Gheorghe Parusi (care si-a … castigat toata viata la Biblioteca Academiei) este mai mult decat o inmanunchiere de texte de tipul “Asa va place istoria?” sau “Istoria pentru toti” (si acestea, de altfel, cat se poate de laudabile si binevenite). Este naratiunea unui trecut povestit nu de un istoric, ci de oameni de toate obarsiile, indeletnicirile si semintiile, de la Vladica la opinca si de la taran de pe Dunare la iscoada sau aventurier strain. Dar mai ales de omul de rand, despre viata de zi cu zi de pe la noi, intr-un trecut de cateva secole sau decenii. Din asemenea consemnari renasc cum se cuvine epoci apuse. Renasc altfel, de fapt adevarat, adica  nici neaparat glorios si patriotard, dar nici mincinos si ponegritor. Pisarii convocati in carte nu sunt nici rrromani verzi si Farfurizi, nici Rolleri si nici Boie, ci martori onesti, mai mult sau mai putini  inzestrati cu harul scrisului, dar manati mai toti de respectul pentru adevar.  Si asa se recompune o istorie “la firul ierbii” a asezarii Bucuresti, cea pusa intr-un loc neprimitor, cu mlastini si paduri, insa in acelasi timp deschisa si catre toate zarile, dar si catre toate urgiile naturii si oamenilor: razboaie, ocupatii straine si navaliri, incendii, cutremure si molime. La toate napastele, Bucurestiul “a rezistat fara eroism si fara splendoare”, cum zice, pe drept si neted, autorul cartii, si “s-a refacut, indaratnic si tenace dupa fiecare nenorocire, (…) incapatanat si rabdator si a mers nepasator mai departe” (adica, am fi ispititi sa zicem, asa cam cum isi duc viata, prin timp, romanii). Intr-o istorie care pare uneori sa-si repete episoade mai vechi, precum in fragmentul (lung, dar se merita) reprodus in continuare. Este relatarea unui cauzas de la 1848:
“Oameni de toate clasele, de amandoua secsele, uitand cu totul de holera ce domneste, se imbulzeau pe ulitele Capitalei cu fruntea cea mai senina. Comisarul Duhamel pleca numaidecat in Rusia. Dar, cu inaintarea timpului, catre seara crestea tot mai mult  sgomotul de strigari vesele. Deodata se auzi in toata Capitala ca trupe de tarani  din mai multe parti, cu stindarde nationale, sosesc in Capitala. Atunci popolul Bucurestilor, nemaiputand cumpata bucuria,  alearga in trasuri, pe jos, la barierele orasului. Intampinarea orasanilor cu taranii a fost ceva sublim in felul sau.(…) Astfel, taranii cu orasanii infratiti, intre rasunete de glasuri detunatoare, inaintara pe ulitele Capitalei catre palatul printului. Multimea popolului adunat aici era nenumarata. Printul primi pe tarani cu cea mai mare blandete si bunatate si le fagadui implinirea cererilor lor. Dar popolul bucurestean, care crestea pe fiecare minut, incat se parea ca s-a golit tot orasul si s-a strans la palat, nu s-a multumit numai cu atat. Tinerimea, ca pretutindenea, da ton la toate miscarile, la toate dorintele gloatelor. Mii de strigari se repetau una dupa alta, cerand ca printul sa subscrie puntelor Constitutii. Aceasta se facu numaidecat. Dupa aceasta se indesira alte glasuri: “Jos guberniul vechi!”, “Ministri noi”. (Peste cateva zile, domnitorul a lepadat tronul.)
Am zice ca zilele trecute s-au mai implinit inca o data (a cata oara?) aceste canonice dorinti populare. Parc-am citi stiri din ultimele zile: cauzasii cei mai frenetici sunt tinerii, strada e agora libertatii, Voda e sovaielinic si depasit de evenimente. Parsive carti mai scoate editura Compania… Oare tinerii frumosi si liberi din Piata Victoriei or fi pus mana, vreunul, pe vreo carte precum aceasta? (Magna News.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.