Acasă Lumea-i Cum Este „Dezlegarea la migrație” e un proces dificil

„Dezlegarea la migrație” e un proces dificil

DISTRIBUIȚI

Pactul ONU privind migrația se anunță ca unul dintre subiectele cele mai fierbinți ale lumii în următoarele câteva săptămâni (dar, la sigur, și pentru multă vreme de acum înainte). “Dezlegarea la migrație” consacrată prin acest document, prin vot în Adunarea Generală a Națiunilor Unite, va trebui să fie aprobată de către toate statele (membre ale ONU) la summitul de la Marrakech din 10-11 decembrie. Statele Unite s-au declarat din capul locului împotriva Pactului, după care tot mai multe state au adoptat sau anunțat poziții similare. Rareori s-a întâmplat, în istoria venerabilei ONU, o dezbatere atât de înfocată pro și contra precum cea dezlănțuită de această tema. Rezultatul votului de la Marrakech e greu de prevăzut, dar numărul statelor oponente crește de la o zi la altă. Iar consecințele deciziei ce va fi,, totuși luată, sunt imposibil de prevăzut în toate implicațiile sale. Și e vorba de soarta a miliarde de oameni, după unele estimatii, iar numărul acestor “oameni fără umbră” va crește mereu.
De ce, atunci, această împotrivire și acest impas prelungit și aparent de netrecut? Pentru este pusă în joc însăși suveranitatea națională a statelor, cel puțin în forma sa de astăzi și într-un punct deosebit de sensibil al ei.
Disputele pe suveranitate nu sunt noi și au fost, în istorie, mai întotdeauna crâncene, iar pentru unele state și popoare , existențiale, le-au pus uneori în joc însăși supraviețuirea. În ultima jumătate de secol, și în NATO (Franța lui de Gaulle), Tratatul de la Varșovia și CAER (România, opusă “doctrinei Brejnev” a “suveranității limitate”), Conferința general-europeană (Malta, care a condiționat acceptul Actului Final de la Helsinki), UE (Grupul de la Vișegrad, Austria, Italia). Iar în Europa Unită și în multe dintre statele membre se poartă polemici tăioase, reductibile, până la urmă, la o alegere clară între suveranitate și “migrație liberă”.
Cazul vedetă este al Germaniei, unde confruntarea în materie este mai aprigă ca oriunde. Cancelarul Merkel ține cu orice preț la Pact, deși înverșunarea ei ar putea duce la căderea guvernului și la destrămarea coaliției aflată la putere. În focul polemicii, doamna Merkel nu ezită să susțină că “statele naționale trebuie să fie astăzi gata să renunțe la suveranitatea lor”. O afirmație cu rezonanțe de avertisment, de ultimatum, de diktat. Comentatorul Paul Dijk de la “The Voice of Eirope” reacționează stupefiant: “Nu, nu vreun Adolf Hitler a spus așa ceva, a spus-o cancelarul Angela Merkel:”. A spus-o și a teoretizat-o, când a afirmat că respingerea Pactului nu e patriotism, căci “oamenii sunt persoane care trăiesc într-o țară, ei nu sunt un grup care se definesc poporul” (de parcă a uitat că la demolarea Zidului Kremlinului germanii scandau nu “Suntem un popor”, ci “Suntem poporul”). Și a mai spus cancelarul german că a te opune Pactului “nu e patriotism”. Aici se întâlnește cumva în apreciere cu colegul francez de tandem în UE, Emmanuel Macron, care declara, nu demult, că “patriotismul este exact opusul naționalismului” (pentru că) naționalismul e o trădare”.
Cei doi corifei ai integrationismului european “sans frontieres”, adică în devălmășie, sunt parcă tot mai tot mai deciși să ia înălțime față de realitățile concrete, care rămân mereu mai încețoșate în ochii lor. Chiar dacă atmosfera din țările lor e marcată de momente agitate, turbulențe, nesigure, (manifestațiile monstru din Paris ale “vestelor galbene”, tensiunile acute din viața politică de la Berllin), iar de aici audiența în scădere și precaritatea poziției și a președintelui Franței, și a cancelarului Germaniei.
Statele membre trebuie să cedeze suveranitatea lor națională Bruxellesului pe “afaceri externe, migrație și dezvoltare”, a mai spus cancelarul, care a conchis: “Europa trebuie să câștige mai multă suveranitate”.
În accepția Berlinului și Parisului, integrarea europeană e un fel de mondializare în care națiunile și statele sunt sortite să se topească precum zahărul din linguriță în ceai, cum se exprima fostul președinte ceh Klaus. Numai că, așa cum spunea cineva, “Suveranitate mondială nu există”. Iar ce e bun la Bruxelles, adică pentru Paris și Berlin, nu e neapărat bun și pentru celelalte state europene. Trebuie pornit deci de la aceste realități naționale care rezistă la orice depășire de tip europeist” – spunea regretatul istoric polonez Bronislaw Gieremek. “Europa nu este un stat, Europa nu are frontiere. UE are limite, pentru a fi foarte precis”, accentua el. Și doar evaluându-și realist capacitățile și resursele, Europa integrată își poate juca plenar și benefic rolul în lumea de azi. Într-o viziune geopolitică mai amplă, geograful francez Michel Foucher aprecia”: “Americanii sunt acum înclinați să joace Europa Centrală împotriva Germaniei, Rusia cauta să disloce frontul sancțiunilor iar China nu crede într-o Europa politică”. În 2018 este posibil să estimăm că UE este muritoare”.
“Aventură europeană” care este astăzi Europa Unita, pornită prin Franța și Germania, este una dintre cele mai promițătoare proiecte geopolitice contemporane, dar ar fi o tragică ironie a soartei ca tocmai deschizatorii de drumuri din noua istorie a continentului să fie și autorii eșecului Uniunii Europene. Destinele Europei nu pot sta sub semnul detestabilei formule “Eu te-am făcut, eu te omor”.

1 COMENTARIU

  1. Excelent articol, excelenta gandire, analiza si exprimare. Va multumesc. Din motive obiective, subiective, nu-mi voi putea exprima opinia detaliata, alaturandu-ma gandirii d-voastra decat in intervalul 4-8 decembie 2018, dar o voi face cu suflet si adevarat respect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.