Acasă Lumea-i Cum Este Încă o carte incomodă: „Drama noastră demografică”

Încă o carte incomodă: „Drama noastră demografică”

DISTRIBUIȚI

Scriu despre o carte care, în vremuri normale, adică în care se citesc lucruri serioase, ar fi fost un mare succes de librărie și de public. O carte care în timpul crizei politice prelungite din 2012 ar fi trebuit să fie una de scandal. Dar mai ales o carte cutremurătoare prin revelațiile și prin previziunile ei – întrutotul științifice – și care, tocmai din această cauză, se așează între scrierile care vor fi ignorate în mod premeditat, vor fi acoperite cât mai repede de uitare voită și vor fi ocolite cu mare grijă ca un câmp de mine gata să arunce în aer totul, la imponderabilă adiere.
Cartea „Drama noastră demografică” (Ed. Compania), de profesorul Vasile Ghețău, este de fapt un studiu cu vreo 50 de pagini de text compact, dar ultradens, și este comentariul competent și avizat al unui mare specialist al demografiei care aduce la cunoștință și explică pe înțelesul tuturor datele recensământului din octombrie 2011. Un recensământ ale cărui date amănunțite și definitive se așteaptă să le avem abia la jumătatea acestui an, 2013.
Oricum, știm deja că populația „stabilă”, „constatată“, a României este astăzi de aproximativ 1,9 milioane de locuitori, adică tot atâta cât era în 1965. După creșterea forțată a populației impusă de Ceaușescu, două decenii catastrofale, ca performanțe demografice, în democrație! Astfel încât astăzi ne-am întors în situația de acum aproape 50 de ani. Era oare musai că rația de libertate să se însoțească și cu o rație tot mai mare de contraceptive, și cu tot mai multe întreruperi de sarcină? Și că aceeași rație de libertate să-i facă pe români să fugă din țara unde-or vedea cu ochii pentru a-și afla de lucru? E de vină pentru această involuție dezastruoasă populația României sau cei care, de la cârma statului, au adus-o într-o situație ca în vremuri de război sau de ciumă? Cumplită întoarcere în timp! Iar viitorul e și mai întunecat. În 1965, creșterea naturală a populației era de 115 000 de persoane, în 2011 a fost, dimpotrivă, o scădere naturală a populației, de 55 000. Dacă lucrurile vor continua tot așa, în 2050 vom fi, în țară, mai puțin de 15 milioane de suflete. Iar la sfârșitul secolului, în 2100, s-ar putea să mai fim mai puțin de opt milioane. „Tot ce-i românesc nu piere”? Ba piere, și încă în ritm galopant. Și în nepăsarea, nesimțirea sau iresponsabilitatea nepedepsita a celor obligați să pună stavilă extincției unei populații de țară care tocmai a intrat în lumea democrației.
De ce aceasta scădere dramatică a populației? Din cauza scăderii natalității, ca urmare a dificultăților social-economice cu care se confruntă marea masă a populației, dar, în primul rând, din cauza migrației externe masive, datorată acelorași factori. „Mă întreb ce fel de programe s-au elaborat în anul 2011 și ce fel de programe se elaborează în acest an (2012-n.n.) și pentru anul 2013 în ministerele și celelalte instituții (…). Este vorba de sănătate, educație, pregătirea și utilizarea forței de muncă, dezvoltare regională”.
Pierderea a 2,6 milioane de locuitori în numai zece ani nu e doar o palmă pe obrazul ce decid destinul României, este de fapt problema supraviețuirii ca stat, pe vatra sa istorică, a unui întreg popor. Și atunci, când în doar zece ani, populația scade cu o zecime, adică e decimată,  să ne mai mirăm când auzim vorbindu-se tot mai des despre supraviețuirea României?

Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.