Acasă Lumea-i Cum Este La pomul G20 nu e de mers cu sacul

La pomul G20 nu e de mers cu sacul

DISTRIBUIȚI

 

Cu cât scade surescitarea şi palpitul care au precedat şi însoţit summitul G20 de la Hamburg, cu atât mai clar se vede că, de fapt, marea reuniune la nivelul cel mai înalt a primelor 20 de state industriale ale lumii nu a adus mai nimic nou. A fost, însă, folositoare, bunăoară şi pentru că prilejuit intalnirea, în diverse formate, a feluriţilor lideri (cam ce face, de atâta vreme, ONU). Vedetă fiind premiera Trump-Putin, dar şi altele de urmărit, între care apariţia internaţională a preşedintelui Franţei, Macron, care ambiţionează să joace un rol mare nu doar în ţară sa, nu doar în Europa, ci şi în lume (cf. ideea sa de a convoca un nou summit pe tema climei la Paris).
În această “Mare bătălie de la Iazul Mic”, pentru a relua titlul unei cărţi care a încântat adolescenţa câtorva dintre generaţiile acum mature, nu s-a prea ajuns la vreun rezultat concret mai semnificativ. Poate doar acordul de încetare parţială a focului în Siria, dar nu e nici primul încheiat şi probabil nu va fi nici ultimul încălcat. Despre Ucraina au vorbit mai ales ruşii şi americanii, între patru ochi şi au fost foarte laconici pentru presă, Nu ştim nici dacă Putin şi Trump au acum mai multă încredere unul în altul ( chiar dacă în public s-au copleşit reciproc cu complimente şi elogii), nu ştim nici pe ce căi o vor lua relaţiile transatlantice, tot mai încurcate.
Germania, gazda reuniunii, a făcut tot posibilul să dreagă busuiocul în textul final comun livrat presei, dar nu avea cum să omită cele două teme prioritare pentru relaţiile dintre America şi Europa Occidentală (dar nu numai pentru ele): dezacordul asupra gestionării climei globale şi protecţionismul economic. Mai toată lumea e de acord că aici Vechea Europa a făcut concesii Lumii Noi. Unii zic chiar că “a capitulat”. Alţii, însă, dimpotrivă, că America “s-a izolat”. Inepţii comparabile cu acestea nu pot fi decât aserţiunile că Rusia sau China ar fi fost/ar fi , şi ele, izolate. Păi cum să izolezi hiperputerea mondială absolută, cea de care depind, într-un fel sau altul, toate celelalte state (şi lumea luată în general) sau a şaptea parte a uscatului terestru sau ţara cu o cincime din populaţia globului şi a doua economie mondială? Şi totuşi, până şi “New York Times” s-a antrenat în trendul “izolării” Washingtonului, ceea ce înseamnă că alergia main stream-ului presei americane faţă de propriul şef al statului pare să nu se fi istovit.
Aşadar, un summit global mai degrabă rutinier, chiar dacă, în preludii, universitarul Dani Rodrin de la Harvard îl prevestea drept “unul dintre cele mai interesante summituri din ultimii ani”, iar istoricul Harold James de la Princeton vorbea de “cel mai tensionat G20”.
De ce mai nimic nou? Pentru că protagoniştii mondiali semnificativi sunt, fiecare în felul sau, într-un fel de aşteptare, de formatare ori de relansare. Trump este (încă?) suspectat de relaţii “neprincipiale” cu Moscova şi vrea să scape de bolovanul atârnat de picior, Kremlinul monitorizează atent frământările interoccidentale, Germania e înainte de alegeri iar China înainte de congresul partidului, Franţa e la începutul unui mandat prezidenţial cum n-a mai fost de la de Gaulle încoace, Marea Britanie îşi caută potecile de fugă din Europa Unită etc. De unde se vede că marile probleme nu se tranşează neapărat la mari conferinţe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.