Acasă Lumea-i Cum Este O tara inepuizabila, dar mereu secatuita

O tara inepuizabila, dar mereu secatuita

DISTRIBUIȚI

Prin volumul “Romanul frumos”, astfel intitulat, din pacate, intr-o deradere dureroasa, Claudiu Iordache, cel mai necrutator si mai patetic eseist al momentului, incheie o suita de carti (am numarat cel putin 15) care intregesc un diagnostic nemilos de sincer al Romaniei postdecembriste si – sustine energic autorul – al Romaniei de totdeauna.  Este aproape incredibil cat de tensionat –  si cu un paroxism intru totul indreptatit – denunta prin scrisul sau, de peste un sfert de veac, acest cel mai credibil revolutionar de la 1989 dezastrul existential care apropie cu fiecare clipa mai mult de disparitie un stat si o natiune. Aceste scrieri ale lui Claudiu Iordache nu sunt teme necunoscute in literele romane. Ele se inscriu intr-o traditie de cateva secole imbogatita de mari carturari, fie ei cronicari, sociologi, romancieri si eseisti, de la Miron Costin care se tanguia pentru soarta Moldovei, dar si de la Cantemir care lamurea ca “le va fi mai folositor (moldovenilor – n.n.)  daca le vom arata limpede in fata cusururile care-i slutesc”, trecand prin reflectiile pasoptistilor Ghica, Balcescu si Russo, junimisti, Eminescu si Caragiale si apoi Draghicescu si Motru, interbelici si contemporani. Autorul pare insa a se indoi ca semenii sai de astazi ar mai fi receptivi la asemenea mesaje si, se intreaba el, “inconjurat de 26 de ani de ostilitatea, tacerea si indiferenta generatiei mele, mai pot scrie aceasta carte ca si cum astfel m-as adresa poporului meu? Sau o scriu ca si cum mi-am indeplinit datoria?”
Cartile lui Claudiu Iordache nu sunt nici naratiuni istorice, nici studii economice sau sociologice riguros stiintifice, nici analize politice si geopolitice mai mult sau mai putin fanteziste, ci prezentari cat se poate de sugestive ale unei stari de fapt dramatice, la nivel de popor, tara, stat, astfel urmarindu-se sensibilizarea si alertarea  tuturor celor care (dupa o expresie fericita, dar devalorizata prin deasa si nepotrivita folosinta) simt romaneste si in vremea globalizarii, despre care atat de gresit se crede ca va anihila comunitatile si identitatile. Lectura acestor texte este apasatoare, dureroasa si induc, nu o data, deznadejde, ba chiar cinism, dar autorul nu vrea sau nu poate sa apeleze niciodata la culori pastelate sau la apa de trandafiri pentru a face mai agreabil tabloul. Nici lipsa de solutii, de perspectiva, de viitor, nu lumineaza cumva peisajul. Un peisaj in alb si negru, cum observa cineva, dar parca mai degraba unul in gri si negru. Prin nimic  “constructiv”, cum s-ar fi spus pana mai ieri-alaltaieri.
Este oare prea transant, prea pornit, prea inversunat sau nedrept, exagerat, acest judecator  neinduplecat al propriei natii, careia ii intocmeste un act de acuzare fara drept de apel? Si careia nu-i acorda nicio circumstanta atenuanta si – mai trist –  nicio idee de iesire din impas? Sunt intrebari la care fiecare cititor isi poate raspunde, pentru ca, de altfel insusi autorul simte nevoia la un moment dat sa se explice: “Poate ca gandesc prea intunecat lumea din jurul meu”, dar, continua el, “nu vad Romania castigatoare in lupta cu timpul”. Si nu este, aceasta, singura afirmatie taioasa ca un pumnal din carte. “Va profita cineva de aceasta tara somnanbula pentru a pune mana pe ea”?” se intreaba autorul. Si raspunde: “… nu e de asteptat ca o putere straina sa se complice intr-un rapt inutil. Romania, membra astazi a republicilor oligarhice din Estul continentului, nu va deveni nici a 52-a steluta de pe steagul american, nici cel din urma stat venit in Comunitatea Statelor Indepndente Rusesti. Pur si simplu va ramane un link, o legatura, o trecere rapida printr-o vale nefericita.”
Si totusi, chiar nicio raza de soare, niciun licar de speranta in aceste pagini care par, de la un capat la altul, recviemul petecului de lume numit candva Gradina Maicii Domnului?  Ba da, am gasit si cativa germeni firavi care ar putea fi ai dainuirii.  Bunaoara: “Padurarii au taiat padurea si acum nu prea mai au de lucru! Nu in Romania. Doar tara aceasta este inepuizabila.  Poti sa furi o suta de ani, ea-si reface una-doua codrii, caci radacinile i-au ramas neatinse”. Sau, finalul cartii: “Puneti flori in desert, o data, de doua ori, de o mie de ori, si intr-o buna zi desertul va inflori!”. (MagnaNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.