Acasă Lumea-i Cum Este „Râul, ramul” ni-s încă prieteni

„Râul, ramul” ni-s încă prieteni

DISTRIBUIȚI

Cât ne mai rabdă pământul… s-ar putea numi cartea – și prefața ei – la care se face vorbire în cele ce urmează. Dar pentru că suntem în plină criză mondială, cea mai complexă și mai parșivă de până acum, cărții i se spune „Falimentarea naturii“. Cu alte cuvinte, și natura poate intra în faliment.
Cartea este de fapt un studiu din seria faimoasă despre starea lumii care apare de vreo 40 de ani sub egida Clubului de la Roma. Studiul „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei“, scrisă de suedezii Anders Wjkman și Johan Rockstrom, a apărut în 2012, iar ediția româna, scoasă de Editura Compania, este una din primele versiuni traduse în lume. „Ar putea declanșa, fără nici o exagerare, acea undă de șoc ce pare a fi necesară…“, speră, în primele rânduri ale prefeței, Călin Georgescu. Mira-m-aș. Ar putea, e drept, chiar ar trebui, dar și „boierii minții“, și Miticii noștri, par mai degrabă sictiriți (a se citi iresponsabili) când e vorba de subiecte din care nu iese un „ce profit“, acolo. Sau poate că acuitatea prospectivă e tocită de prea desele Apocalipse de tot felul ce ne trepanează creierii la această confluență de milenii – „sfârșitul lumii“ din anul 2000, cel din 2012 după calendarul mayas, ori, ceva mai devreme, prăbușirea comunismului și precaritatea democrației liberale, plus „sfârșitul istoriei“ profețit pripit de Fukuyama.
Apocalipsele de acest tip, ce țin mai curând de science fiction decât de viitorologie, devin literatură privilegiată în vitrinele librăriilor. Dar aceste vitrine și rafturile bibliotecilor încep să fie cotropite și de cărți despre agonia și perspectiva extincției României de azi. Cărți sincere sau doar „frumos scrise“ și care, după un diagnostic de obicei emoțional și neapărat prapăstios, se încheie trist și în fundătură. Nici o idee de ieșire din situație, nici o perspectivă.
Deosebit de asemenea scrieri, studiul pe 2012 girat de Clubul de la Roma, cât se poate de concret și riguros, și nu doar consemnativ, „se întemeiază pe o atitudine robust-constructivă: avem o problemă, iată cum putem să o rezolvăm!“ – după cum rezumă mesajul cărții, în prefața sa, Călin Georgescu. Prefață care schițează și ea, într-un fel, o idee de proiect de țară pentru România.
Un proiect de țară într-o prefață? Nu, nu supralicităm. Devenirea unei țări nu poate fi rezumată în câteva pagini de prefață, sau într-o carte pentru marele public. Dar cartea și prefața în discuție incită la reflecție pe ideea edificării României ca un construct statal „sustenabil“, „durabil“, prielnic – și nu ostil – mediului natural, adică așa cum ar trebui să fie, în viziunea ONU, a Clubului de la Roma etc., și toată lumea de mâine.
Prefața mai răspunde și unei întrebări (oarecum naive), care se pune destul de des (mie, de pildă, mai zilele trecute, de către o ziaristă de la o televiziune din Moscova): prin ce ar prezenta România interes pentru lume, cu ce-ar avea de venit România într-o colaborare? Găsim, în textul introductiv al lui Călin Georgescu, câteva rânduri, vreo duzină, lămuritoare în chestiune: „România dispune încă de un capital natural extrem de valoros, neevidențiat cum se cuvine în conturile naționale, dar care oferă șansa dezvoltării sustenabile a țării chiar și în condițiile unei crize mondiale prelungite. Existența unor ecosisteme cvasinaturale funcționale și biodiversitatea ridicată pot face din România un excelent multiplicator genetic, cel puțin la nivel european. Numai pădurile virgine acoperă 220 000 în suprafețe compacte, unice în Europa. Calitatea remarcabilă și fertilitatea naturală a solului, în mare măsură nepoluat cu agenți chimici, la care se adăugă păstrarea unor soiuri autohtone valoroase de plante și animale, precum și a florei și faunei sălbatice viguroase, asigură posibilități de dezvoltare uriașe pentru agricultura biologică și turismul modern“.
?ê?£i, atenție, e vorba aici doar de atuurile naturale ale României, de „râul, ramul“, care continuă să ne rămână prieteni, cu tot comportamentul „uman“, tot mai distrugător și agresiv, cu care congratulăm ceea ce numim, cu ironie superioară, „frumusețile patriei“. Călin Georgescu, pedolog „la bază“, ne asigură, ca specialist, că avem (încă) un mediu natural ca suport sustenabil pentru un viitor durabil (ca să folosim și noi limbajul consacrat).
Departe (aparent) de lumea dezlănțuită a politicii și mass-media, Călin Georgescu își urmează, discret, un demers căruia i-am spune civic dacă determinantul nu s-ar fi tocit și compromis. Un demers (deocamdată?) nu atât politic cât mai degraba umanist (chiar dacă în spațiul public totul devine până la urmă politică). Un demers prin excelență teoretic, dar cu aplicabilitate certă. Din când în când, numele teoreticianului trece, ca murmur public, drept acela al unui potențial bărbat de stat providențial. Oricum, nu mulți politicieni din România răsfoiesc cărți precum „Falimentarea naturii“ (dar-mi-te să mai și gloseze pe seama lor).

Corneliu Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.