Acasă Lumea-i Cum Este Secretul relatiilor normale cu Rusia

Secretul relatiilor normale cu Rusia

DISTRIBUIȚI

In Finlanda s-a deschis un Centru european privitor la amenintarile hibride, iar cotidianul « Le Monde » s-a grabit sa adauge ca in acest moment Finlanda se afla, de fapt intr-un razboi hibrid cu Rusia. Si chiar daca afirmatia e oarecum exagerata, cum ar fi zis Mark Twain, nu este mai putin adevara ca relatiile dintre cele doua tari au un prezent – si un trecut – cel putin interesant, s-ar putea zice, daca aceasta problema geopolitica n-ar fi atat de grava. Relatii bilaterale « mai pasionante » (cu aceeasi precizare) decat al celorlalte multe tari cu care Rusia este vecina de frontiere sau « in vecinatatea apropiata ». In trecut, Finlanda a fost si parte a Imperiului Rus, dar a si purtat razboaie cu marele sau vecin, precum cel crancen care a prefatat al doilea razboi mondial. Astazi, spre deosebire de majoritatea covarsitoare a statelor europene, Finlanda nu este membru nici al NATO, nici al UE, are o politica de neutralitate activa si dezvolta relatii corecte si profitabile cu Rusia, dar, fireste, si cu Occidentul.
Si totusi, uneori, cand situatia din zona, de pe continent sau din lume se tensioneaza critic, se impune sa te situezi in mod clar, transant, pe o anumita pozitie. O asemenea criza exista acum intre Moscova si statele membre ale NATO, iar Finlanda este « vecinul direct », din nord, al mult invocatei zone de interferenta/tampon/conlucrare etc. dintre noul Vest si noul Est, geografic vorbind, dintre Baltica si Marea Neagra. Finlanda este asadar obligata de imprejurari la o politica inteligenta si nuantata. Iar un recent interviu acordat de presedintele Finlandei, Sauli Niinisto, ziarului polonez « Gazeta Wyborcza » este edificator in materie.
Ziaristul polonez incepe, fals nedumerit, prin a remarca faptul ca seful statului finlandez se intalneste frecvent cu presedintele Putin. « Suntem vecini, trebuie sa fim in contact », suna, normal, raspunsul. Nu va e teama ca veti deveni tinta a Rusiei? “Nu cred ca multi finlandezi sunt nelinistiti de un atac rus si nici eu. Nu cred ca Rusia se va atinge nici de tarile baltice sau de Polonia (…), ar fi inceputul celui de-al treilea razboi mondial. (…) Toata lumea ar pierde ». Ce s-a schimbat in Finlanda dupa Crimeea ? « Nu mare lucru ». In sensul ca Finlanda a dus in mod constant o politica responsabila de aparare si securitate a propriei tari. « Am adoptat solutii diferite fata de majoritatea tarilor europene », nu ezita sa afirme presedintele Finlandei. De exemplu, bugetul de aparare a fost in permanenta de 1,3 la suta din PIB, serviciul militar nu a fost desfiintat iar flota de avioane de vanatoare a fost reinnoita. « Finlandezii, a tinut sa adauge presedintele Niinisto, nu se tem de un razboi conventional, ci de unul hibrid ». Si totusi, Finlanda nu vrea sa intre in NATO, se agata de afirmatie ziaristul polonez. « Aderarea imediata la NATO e sustinuta de 25 la suta in tara, dar majoritatea societatii finlandeze se opune. Ceea ce nu inseamna ca am luat o hotarare definitiva. Putem cere oricand aderarea. (…) Cooperam activ cu NATO pe teme militare. Cooperam direct si cu SUA”. Inclusiv cu Trump, inteapa din nou ziaristul. “In politica nu foloseste la nimic sa diabolizezi partenerii”, vine calm raspunsul.
Cat se poate de instructiva, aceasta parabola finlandeza.

1 COMENTARIU

  1. Finlanda e UE, are realtii militare direct cu NATO si tarile nordiece are o pozitie geografica mai mult decat de departe de principalele caii de access spre Europa sau Mediterana (obsesiile Rusiei/URSS-ului de v’o 250 de ani). Asa ca vorbim discutii d-le „analist politicianist”. Un mic excercitu daca tara noastrase afla in loculul Iugoslavireie sau in Scandinavia unde am fi fost acu’?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.