
Diana Ștefănescu, cunoscută în showbiz-ul autohton ca și „Iguana”, a mărturisit pentru emisiunea „D-Paparazzi” că a iubit cu adevărat o singură dată în viața ei, dar nu s-a terminat ca în povești, deoarece bărbatul a trădat-o. Deși inițial părea să aibă toate calitățile pentru a se îndrăgosti de el, bărbatul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar Diana a fost nevoită să îl părăsească după ce a aflat că a fost înșelată. „Iguana” a declarat că acel băiat a avut grijă de ea după un accident de mașină și că s-a îndrăgostit de sufletul lui. Acesta nu s-a dovedit însă demn de iubirea actriței și a fost trimis la plimbare. „Cred că am iubit o singură dată în viața mea. Acel băiat a avut grijă de mine după accidentul de mașină. M-am îndrăgostit de sufletul lui… Până atunci, eu nu știam ce înseamnă dragostea”, a declarat Diana. Cu toate că ceea ce simțea era dragoste adevărată, faptul că a apărut o altă femeie între ei a determinat-o pe vedetă să nu-i mai acorde o a doua șansă. Mai mult, „Iguana” și-a pierdut încrederea în bărbați și nu crede că există vreunul fidel. Cu toate acestea, potrivit spuselor ei, este important să o facă astfel încât ea să nu afle, pentru că atunci ar însemna că a înșelat-o în mod ostentativ. „Am fost înșelată într-un final, iar atunci am decis să mă retrag. Cred că bărbații sunt născuți infideli. Contează ca, dacă te înșală, să nu afli. Dacă se află, atunci înseamnă că o face ostentativ și acest lucru mă deranjează”, a mai spus Diana Ștefănescu. Actrița speră însă că va regăsi dragostea și va iubi din nou, iar pentru ca un bărbat să-i atragă atenția trebuie să aibă simțul umorului, să fie pozitiv și să-i facă mici surprize.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















