Home Monden Echipa capodoperei „Poziția Copilului” s-a întors acasă cu Ursul de Aur

Echipa capodoperei „Poziția Copilului” s-a întors acasă cu Ursul de Aur

DISTRIBUIŢI

Echipa filmului "Poziția copilului", care a câștigat Ursul de Aur la ediția din acest an a Festivalului de la Berlin, a adus trofeul în România, fiind întâmpinată de prieteni și admiratori, duminică, la sosirea pe aeroportul "Henri Coandă" din București.
Aeroportul "Henri Coandă" a devenit, duminică, în jurul orei 12.45, scena premianților de la Berlinală. Regizorul Călin Peter Netzer, producătorul Ada Solomon și o parte din actorii din distribuția filmului "Poziția copilului", între care Bogdan Dumitrache, s-au întors în România. Aceștia au fost întâmpinați cu aplauze și flori. Regizorul Călin Netzer, care le-a arătat celor prezenți la aeroport trofeul Ursul de Aur, a declarat că a fost "copleșitor" să primească cel mai important premiu al Berlinalei.  "A fost copleșitor. Nici până acum nu mi-am revenit. Filmul a fost bine primit și de presă și de critici și de spectatori și de jurii. Aprecierea a fost unanimă", a spus Călin Netzer. El a precizat că spera ca filmul lui să primească trofeul Ursul de Aur, unul dintre cele mai importante premii din cinematografia românească, alături de Palme d'Or. "Dar de la speranță la realizare este un drum lung și am fost surprinși", a spus Netzer.  Întrebat dacă are speranțe ca "Poziția copilului" să fie selecționat anul viitor la premiile Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, Călin Netzer a spus că totul depinde de distribuitorul peliculei, din Germania. "Depinde de distribuitor, dacă promovarea se face cum trebuie. Am înțeles că este pe drumul cel bun", a mai spus Netzer. Totodată, Călin Netzer a vorbit și despre momentul în care a fost felicitat de celebrul cineast Wong Kar Wai, președintele juriului competiției oficiale a Berlinalei 2013. "Wong Kar Wai mi-a spus că filmul 'Poziția copilului' este o capodoperă și că este sincer când îmi spune asta. Mi-a strâns mâna două minute. M-a emoționant foarte tare", a mai spus Netzer.
La rândul său, Ada Solomon, producătoarea filmului "Poziția copilului", a explicat că Regulmanentul Festivalului de la Berlin prevede că filmul onorat cu Ursul de Aur, "care este încununarea tututror lucrurilor conținute într-un film, nu poate lua încă un premiu". "E scris foarte clar în regulament și nu se poate trece peste asta. Ursul de Aur este al Luminiței Gheorghiu, așa cum este al filmului 'Poziția copilului'", a spus Ada Solomon, precizând că rolul pe care-l face Luminița Gheorghiu în "Poziția copilului" este "aproape fără egal în cinematografia românească". Ea a subliniat că premiul Ursul de Aur este al echipei filmului "Poziția copilului". "E o meserie în care nimeni nu e singur, în care nu se poate face de unul singur. De asta spun că premiul acesta este al Luminiței Gheorghiu, este al lui Bogdan Dumitrache, este al lui Răzvan Rădulescu, al lui Călin Netzer, al meu, în aceeași măsură, pentru că filmul nu se poate face de unul singur și lucrurile se construiesc împreună", a mai spus Ada Solomon. În plus, Ada Solomon a spus că urmează pregătirea intensă pentru lansarea filmului "Poziția copilului" în România. Filmul va avea premiera oficială în România pe 7 martie și va intra în cinematografele românești pe 8 martie. "Dacă e ceva ce ne aduce într-adevăr bucurie maximă este că prin acest premiu sperăm că lumea va auzi de acest film și va veni să îl vadă în cinematografe. Este poate cea mai mare împlinire pentru un cineast, să vadă săli pline, mai ales la el acasă", a spus Ada Solomon.
La rândul său, actorul Bogdan Dumitrache a spus că a lucrat foarte mult la "Poziția copilului", pentru că după ce a fost ales de Călin Netzer pentru distribuția peliculei a făcut împreună cu regizorul și castingul pentru acest film.  "De la scenariu, filmul a fost foarte puternic și bine construit", a spus Dumitrache, precizând că își dorește foarte mult ca românii să meargă la cinema să vadă filmul "Poziția copilului". "Noi am tot luat premii în ultima perioadă, lucru care nu a întors lumea în sălile de cinema până acum. Sper să se întâmple de data asta", a mai spus Bogdan Dumitrache.
Filmul "Poziția copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a primit, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Berlinala este cel de-al doilea festival de film european ca importanță, după cel de la Cannes. "Poziția copilului" s-a aflat în competiția oficială a Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.