
Anda Adam își amintește că una din cele mai mari farse pe care le-a primit a fost când, exact în noaptea de 1 aprilie, urma să urce pe scenă și sa susțină un concert. Atunci a avut însă surpriza ca dansatorii ei, care s-a întâmplat să vină cu altă mașină, să nu ajungă la eveniment….
Artista trebuia sa urce pe scenă, prezentatorul o anunțase, publicul striga entuziasmat, însă nici urmă de dansatori. Anda a intrat în panică, îi suna iar telefoanele lor erau închise.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿“Nu mi-a trecut deloc prin cap că era 1 aprilie. Eu nu țin socoteala unor astfel de zile. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. De obicei sunt punctuali însă în seara respectivă mi-a stat inima în loc.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Le tot ziceam organizatorilor să mai aștepte însă anunțul era deja făcut iar publicul aștepta. Într-un final, dansatorii și-au făcut apariția în gașcă, cu coifuri colorate.
Geo Ioanid
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















