
Inna, acum vedetă de talie internațională, nu a fost remarcată în urmă cu 9 ani, când a pierdut șansa de a cânta alături de fetele de la A.S.I.A., formație care se bucura de succes la acea vreme. Fetele de la A.S.I.A. au organizat un concurs pentru a alege o a patra componentă, odată cu plecarea Ancăi Neacșu, iar la preselecție a participat și Inna, nereușind însă să impresioneze juriul. Locul la care actuala vedetă râvnea a fost ocupat de Alina Crișan, blonda din Cluj. Inna avea atunci o imagine neșlefuită și era prea scundă, fapt pentru care nu se potrivea cu fetele din A.S.I.A. „Am fost la multe preselecții, printre care la „Alege A.S.I.A.”. Ei, și eu, pentru că nu eram atât de dezvoltată sau atât de frumoasă precum erau alte fete care concurau ca și mine, nu am câștigat. La Constanța cred că eu eram rățușca neagră”, a declarat Inna pentru musicandcultureblog.wordpress.com. Succesul mult visat al cântăreței a venit mult mai târziu, în 2008, iar acum este o artistă cunoscută pe plan internațional.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















